Regina Elisabeta nu a mai suportat! Ce a decis Suverana Marii Britanii

regina_28794100
Regina Elisabeta, o nouă lovitură pentru nepotul Harry
Fără îndoială, despărțirea de omul care ți-a fost alături o viață întreagă, la bine și la rău, este cumplit de dureroasă. Dar există și obligații, ce nu pot fi, pur și simplu, amânate, suspendate, ignorate. În astfel de condiții nu mai suporți să stai deoparte și trebuie să iei o decizie.

Probabil, așa s-a întâmplat și cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. După patru zile de la moartea soțului ei, prințul Philip, cel mai longeviv prinț consort din istoria Regatului Unit, Suverana a revenit la îndatoririle sale regale, informează The Guardian.

Elisabeta a II-a a luat parte la ceremonia de retragere a lui William Peel, care a fost Lord Chamberlain - cel mai înalt de la Curtea regală. Peel coordona activitatea Casei regale. În acest post el va fi înlocuit de fostul șef al serviciului de informații britanic MI5 Andrew Parker.

Pe 9 aprilie, prințul Philip a murit la vârsta de 99 de ani, cu două luni înainte de centenarul său. După decesul soțului reginei, în Marea Britanie a fost declarat un doliu național de opt zile.

Citește și Prințul William a decis să RENUNȚE. Are MOTIVELE lui

Înmormântarea este programată pentru 17 aprilie. Pe fondul pandemiei de coronavirus, ceremonia va fi una estrânsă, nu sunt prevăzute evenimente de masă. 

Fiul Elisabetei a II-a și a prințului Filip, prințul Andrew, a recunoscut că mama sa suferă foarte mult din cauza acestei pierderi. Potrivit lui Andrew, disparția prințului Philip a lăsat un gol imens în viața Suveranei. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close