Recalcularea din septembrie. Pensionarii care vor fi cei mai avantajați

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Pensionară / FOTO: Freepik
Pensionară / FOTO: Freepik

Problema pensiilor a aprins, în ultimii cel puțin doi ani, discuții aprinse la nivelul societății. Iar acum, pe măsură ce se apropie data intrării în vigoare a noii Legi a pensiilor, adică 1 septembrie, dezbaterile au încins și mai tare spiritele. 

Nu a fost săptămână în care, din ianuarie încoace, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, să nu apară la un post de televiziune pentru a oferi noi și noi explicații despre cum noua formulă de calcul a pensiilor, despre cine va câștiga, cine va pierde sau cine nu va încasa nimic în plus.

Este adevărat că, potrivit oficialilor, aceste două ultime categorii vor fi puțin numeroase. Dar vor exista, totuși, și astfel de cazuri. Adevărul va ieși la iveală în septembrie, când seniorii României, părinții și bunicii noștri, cum se exprimă fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, vor primi noile taloane. 

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, șeful CNPP, Daniel Baciu, a anunţat că, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Normelor de aplicare pentru noua Lege a Pensiilor, va fi semnat și contractul pentru softul care va efectua recalcularea pensiilor. 

El a asigurat, totodată, că ”suntem în linie dreaptă, știm ce avem de făcut și cum trebuie făcut astfel încât la 1 septembrie pensionarii să-și primească drepturile legitime după o viață de muncă.

Citește și Pensii 2024. Informaţii oficiale de la CNPP

(...) Avem o certitudine clară care era stabilită deja prin lege, și anume faptul că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării, majoritatea pensiilor vor avea creșteri, unele chiar substanțiale, aici mă refer la pensiile mici cu un stagiul de cotizare mare", a scrie în continuare Daniel Baciu într-un mesaj adresat, în mod evident, pensionarilor care vor fi cei mai avantajați de noile prevederi legislative. 

Poate nu este rău de menționat, în context, că noua formulă de calcul a pensiilor prevede și acordarea unor bonusuri. Astfel, pensionarii care vor avea mai mult de 25 de ani de muncă, adică peste stagiul mediu de cotizare, stabilit la 15 ani, vor primi 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat peste 25 de ani.

Citește și Locuri de parcare pentru pensionari

Mai departe, cei cu peste 30 de vechime vor beneficia de 0,75 de puncte pentru fiecare an lucrat în plus, iar cei care vor avea mai mult de 35 de ani de cotizare vor primi un punct pentru fiecare an lucrat peste cei 35 de ani. 

Cu alte cuvinte, cei mai avantajați sunt pensionarii care au muncit mai mult de 25 de ani. După cum au explicat oficialii, aceste puncte-bonus menţionate reprezintă stimulente pentru prelungirea vieții profesionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3312 RON
GBP flag1 GBP = 5.8138 RON
CHF flag1 CHF = 5.4410 RON
AUD flag1 AUD = 2.8743 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1442 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4651 RON
XAU flag1 XAU = 595.7096 RON
Monede Crypto
1 BTC = 377841.85RON
1 ETH = 12816.84RON
1 LTC = 341.99RON
1 XRP = 8.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24146.030.49%
BET-BK4794.520.71%
BET-EF1312.580.43%
BET-FI93222.640.28%
BET-NG1772.970.17%
BET-TR56541.040.49%
BET-TRN54617.540.49%
BET-XT2087.460.47%
BET-XT-TR4778.310.47%
BET-XT-TRN4628.320.47%
BETAeRO930.29-0.23%
BETPlus3510.870.47%
RTL54368.850.51%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel