Rata șomajului mondial a ajuns la nivelul din 2008

DCBusiness Team |
Data publicării:
Rata locurilor de muncă vacante scade
Rata locurilor de muncă vacante scade

Rata şomajului la nivel mondial a scăzut uşor anul trecut, până la 5%, revenind la nivelul de dinaintea crizei financiare din 2008, însă perspectivele rămân incerte pe fondul riscurilor macroeconomice crescute, a anunţat miercuri Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO), transmite AFP. 

În 2018, la nivel mondial erau 172 de milioane de şomeri, ceea ce corespunde unei rate a şomajului de 5%, faţă de 5,1% în 2017, se arată în raportul anual publicat miercuri de ILO, o organizaţie care depinde de ONU. "Este remarcabil că a fost nevoie de un singur an pentru ca rata mondială a şomajului să crească de la 5% în 2008 la 5,6% în 2009, în timp ce pentru revenirea la nivelul de dinainte crizei financiare a fost nevoie de nouă ani", subliniază ILO. 

Potrivit prognozelor ILO, rata şomajului la nivel mondial ar urma să se stabilizeze la 4,9% în 2019 şi 2020, dacă economia mondială va reuşi să evite o recesiune majoră. 

"Cu toate acestea, prognozele cu privire la rata şomajului sunt foarte incerte, având în vedere riscurile economice, financiare şi geopolitice. Există deja semne de înrăutăţire a perspectivelor economice mondiale, aşa cum o dovedeşte revizuirea în scădere a estimărilor FMI", avertizează Organizaţia Internaţională a Muncii. 

Chiar şi în absenţa unei recesiuni, creşterea populaţiei globului va antrena în mod inevitabil o creştere a numărului de şomeri (până la 173,6 milioane în 2019 şi la 174,3 milioane în 2020), iar piaţa muncii nu va reuşi să îi absoarbă pe toţi noii intraţi. 

Citește și: Specialiștii trag un semnal de alarmă. Brexitul e o catastrofă

În raportul său anual, ILO subliniază de asemenea dificila reducere a diferenţei între rata de participare a bărbaţilor (75%) şi cea femeilor (48%), în special în ţările arabe, în Africa de Nord şi Asia de Sud. "După o perioadă de îmbunătăţire rapidă care a durat până în 2003, progresele pentru reducerea diferenţelor între rata de participare a bărbaţilor şi femeilor au încetinit", spune ILO. 

O altă problemă menţionată în raport este persistenţa muncii informale (nedeclarate), cu două miliarde de muncitori incluşi în această categorie. 

"Faptul că ai un loc de muncă nu garantează întotdeauna o viaţă decentă. Dovada, 700 de milioane de persoane trăiesc într-o situaţie de extremă sărăcie sau de sărăcie moderată, chiar dacă au un loc de muncă", a subliniat directorul Departamentului de cercetare de la ILO, Damian Grimshaw. 

În ceea ce priveşte Europa de Est, numărul persoanelor angajate ar urma să scadă cu 0,7% atât în 2019 cât şi în 2020. Cu toate acestea, ILO subliniază că având în vedere că forţa de muncă va scădea într-un ritm mai rapid, cu 1% în perioada 2018-2020, rata şomajului va scădea în intervalul de prognoză, continuând un trend care a început în 2014. 

Citește și: Șomaj în creștere și încetinirea creșterii salariilor în SUA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298587.04RON
1 ETH = 14310.41RON
1 LTC = 386.57RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel