Putin le cere oligarhilor ruşi să-şi retragă afacerile de pe bursele străine

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Sancţionaţi sau nu, miliardarii cu afaceri grele ai Rusiei simt din nou mâna grea a preşedintelui lor, Vladimir Putin, care a pus capăt erei listărilor pe bursele de acţiuni străine, scrie Bloomberg.

Liderul de la Kremlin a semnat un amendament la lege care cere companiilor ruse să-şi delisteze acţiunile din ţări străine, grăbind astfel un proces care a accelerat după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina în 2014.

Această mutare i-ar forţa pe marii oligarhi, inclusiv pe cel mai bogat om din Rusia, Vladimir Potanin sau pe magnaţii oţelului Vladimir Lisin şi Alexei Mordaşov, să reconfigureze structura acţionariatului afacerilor pe care le deţin, în parte, poate, prin acţiuni din ţări străine care plătesc dividende în valută.

Analiştii spun că Putin îi forţează astfel pe oligarhi să distrugă ce au construit în 30 de ani de libertate.

Va aduce războiul din Ucraina o revoluţie nucleară în Europa?

Războiul din Ucraina a arătat Europei cât de toxică este dependenţa de gazele naturale ruseşti, aceasta fiind întreţinută chiar dacă existau semnale puternice că Moscova îşi va folosi energia ca instrument de forţă economic şi politic.

Războiul din Ucraina a arătat Europei cât de toxică este dependenţa de gazele naturale ruseşti, aceasta fiind întreţinută chiar dacă existau semnale puternice că Moscova îşi va folosi energia ca instrument de forţă economic şi politic.

Ca înlocuitor al gazelor, petrolului şi cărbunelui din Rusia este propusă energia nucleară. Aceasta, considerată de unii periculoasă, iar de alţii nepoluantă şi sigură, ar rezona cu planurile Uniunii Europene de a-şi înverzi economia. Însă ar întări cu adevărat securitatea şi independenţa energetică?

Ucraina. O nouă problemă pentru agricultori

Producătorii de reactoare, de tehnologie şi combustibil nuclear sunt puţini. Rusia, care acum îşi agresează mortal un vecin, este unul dintre ei. Şi China este furnizor, dar regimul de la Beijing a început să fie privit cu neîncredere de multe din guvernele europene.

Franţa a rămas singura putere nucleară din UE după Brexit, dar este unul dintre codaşii industriei. Coreea de Sud este mică şi este departe. SUA sunt foarte interesate de a participa la o revoluţie nucleară europeană, dar dacă Biden este doar un episod într-un film populist început cu Trump la Casa Albă?

Trump aproape că a distrus ordinea economică şi politică mondială în care SUA şi UE sunt aliaţi. Pe măsură ce UE îşi intensifică eforturile de reducere a dependenţei de petrolul şi gaze ruseşti, accentul se îndreaptă din nou către energia nu­cleară - împreună cu sursele rege­nerabile - ca opţiune, scrie Euractiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 494591.66RON
1 ETH = 19172.71RON
1 LTC = 486.26RON
1 XRP = 12.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel