Programul Rabla se extinde. Explicațiile Grațielei Gavrilescu

Matei Ion |
Data publicării:
Gratiela Gavrilescu
Gratiela Gavrilescu

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat luni, la Bistriţa, că programul Rabla electrocasnice va fi extins şi pentru instituţiile publice şi primării, având în vedere cantitatea mare de deşeuri electrice generate de acestea. 

"Vrem să extindem acest proiect Rabla pentru electrocasnice şi pentru instituţiile statului, deci publice, şi pentru primării şi pentru alte instituţii, pentru că am constatat, din propria instituţie pe care o coordonez şi o conduc, că am reuşit să scot peste 11.000 kilograme de DEE-uri din subsolul Ministerului Mediului. Acolo, calculatoare de nu ştiu câte zeci de ani, televizoare, tot felul de carcase ş.a.m.d. Deci peste tot există astfel de deşeuri şi doresc ca în felul acesta să ajutăm autorităţile locale, instituţiile statului să îşi cumpere echipamente noi, care nu consumă energie multă, care ocupă spaţiu puţin, care sunt şi din punct de vedere estetic plăcute ochiului, deci din toate punctele de vedere să avem câştig, începând de la mediu până la plăcere", a afirmat ministrul. 

Citește și Rabla Clasic 2019. Cine și cum poate accesa programul

Graţiela Gavrilescu a precizat că încă se lucrează la elaborarea ghidului de finanţare pentru instituţiile publice, în schimb urmează să fie lansat cel pentru persoanele fizice, care a fost extins pentru televizoare şi pentru maşini de spălat vase şi care beneficiază, faţă de anul trecut, de un buget dublu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0891
USD
Azi 4.3816
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.374
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3816 RON
GBP flag1 GBP = 5.8745 RON
CHF flag1 CHF = 5.4663 RON
AUD flag1 AUD = 2.9395 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1539 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4753 RON
XAU flag1 XAU = 648.8063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414229.77RON
1 ETH = 14401.33RON
1 LTC = 323.99RON
1 XRP = 9.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27375.081.03%
BET-BK5434.981.50%
BET-EF1485.020.75%
BET-FI100977.432.90%
BET-NG2015.731.03%
BET-TR64105.751.03%
BET-TRN61924.561.03%
BET-XT2361.151.15%
BET-XT-TR5405.071.15%
BET-XT-TRN5235.351.15%
BETAeRO982.230.23%
BETPlus3971.281.03%
RTL61714.311.02%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel