Prognoză sumbră a BNR: Falimente și concedieri

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Mugur Isărescu
Mugur Isărescu

Banca Națională a României a publicat în minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 5 octombrie 2022 și aprecieri referitoare la perspectivele economiei pentru următorul interval.

Membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României au arătat că efectivul salariaților din economie și-a încetinit vizibil creșterea în iunie-iulie pe seama evoluțiilor din sectorul privat, iar prelungirea scăderii ratei șomajului, până la 5,1 la sută în luna august, a fost însoțită în cursul trimestrului II de restrângerea ușoară a ratei locurilor de muncă vacante, în premieră pentru ultimele șase trimestre.

În raport se mai apreciază că totodată, dinamica anuală de două cifre a câștigului salarial mediu brut nominal s-a cvasi-plafonat în ultimele luni, mărindu-și implicit ecartul negativ față de dinamica inflației, evoluție acompaniată însă de o nouă accelerare a creșterii în termeni anuali a costului unitar cu forța de muncă din industrie, ca efect al accentuării considerabile a pierderilor de productivitate, pe fondul crizei energetice ce afectează activitatea industrială autohtonă și pe cea a partenerilor comerciali.

În același timp, s-a remarcat că cele mai recente sondaje de specialitate indică o scădere ușoară a deficitului de forță de muncă raportat de companii, după creșterea neîntreruptă consemnată de la finele anului 2020, precum și o relativă slăbire a intențiilor de angajare pe orizontul apropiat de timp, în contextul costurilor extrem de ridicate cu energia și al incertitudinilor generate de războiul din Ucraina și de sancțiunile tot mai severe asociate, cu impact inclusiv asupra cererii. Această conjunctură – implicând o probabilă atenuare a gradului de tensionare a pieței muncii în semestrul II din acest an –, este de natură să frâneze creșterea dinamicii salariilor în viitorul apropiat, chiar și în condițiile actualelor rate mai înalte ale inflației, au susținut mai mulți membri ai Consiliului.

Totodată, s-a reiterat că dincolo de orizontul apropiat de timp, capacitatea unor firme de a se menține viabile/profitabile, în contextul costurilor ridicate, va fi testată și de sistarea măsurilor de sprijin guvernamental, precum și de nevoia de tehnologizare, ce s-ar putea solda cu noi restructurări sau falimente de firme. Au fost, de asemenea, punctate incertitudinile notabile ce decurg din extinderea automatizării și digitalizării pe plan intern, precum și din tendința de creștere a recursului la muncitori extracomunitari.

Escaladarea războiului din Ucraina și sancțiunile tot mai severe asociate generează însă incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, au arătat în mai multe intervenții membrii Consiliului, evocând efectele posibil mai mari exercitate astfel asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității, profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și potențiala afectare mai severă a economiei europene/globale și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare.

În acest context, membrii Consiliului au insistat asupra importanței atragerii fondurilor europene, mai ales a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte, dar este esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, precum și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor globale pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina.

Incertitudini și riscuri majore rămân însă asociate și conduitei politicii fiscale, au convenit membrii Consiliului, făcând referiri, pe de o parte, la caracteristicile execuției bugetare din primele opt luni ale anului și la cerința continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al tendinței generale de înăsprire a condițiilor de finanțare, iar, pe de altă parte, la actuala conjunctură economică și socială dificilă pe plan intern și global, precum și la seturile de măsuri aplicate sau prefigurate pentru sprijinirea populației și firmelor, de natură să afecteze parametrii bugetari. Din această perspectivă, deosebit de importante au fost considerate coordonatele următoarei rectificări bugetare din acest an.

Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat reclamă majorarea cu 0,75 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea ancorării anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu și a stimulării economisirii, pentru a se asigura readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. A fost subliniată din nou importanța dozajului măsurilor și a calibrării conduitei politicii monetare în actuala conjunctură, pentru o ancorare eficace a expectațiilor inflaționiste, în condițiile unor costuri cât mai reduse în termenii creșterii economice, având în vedere și efectele contracționiste majore generate de șocurile ample pe partea ofertei, îndeosebi de criza energetică, dar și cerința progresului consolidării bugetare.

Citește și: Nouriel Roubini, profeție neagră: Ne aflăm într-o adevărată bombă cu ceas

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0026
Zi precendentă 4.9737
USD
Azi 4.6818
Diferența 0.0154
Zi precendentă 4.6664
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6818 RON
GBP flag1 GBP = 5.8284 RON
CHF flag1 CHF = 5.1289 RON
AUD flag1 AUD = 3.0047 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3944 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4262 RON
SEK flag1 SEK = 0.4279 RON
XAU flag1 XAU = 356.8240 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291672.39RON
1 ETH = 14288.67RON
1 LTC = 364.38RON
1 XRP = 2.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16853.97 -0.32%
BET-BK 3085.70 -0.76%
BET-FI 59972.94 -0.84%
BET-NG 1205.00 -0.27%
BET-TR 34969.95 -0.32%
BET-TRN 34163.94 -0.32%
BET-XT 1435.75 -0.42%
BET-XT-TR 2945.54 -0.42%
BET-XT-TRN 2882.49 -0.42%
BETAeRO 1066.62 0.03%
BETPlus 2490.96 -0.34%
RTL 36998.97 -0.28%

Comunicate de presa

Contrabanda cu tutun
O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel