Prognoză meteo. Cum va fi vremea până pe 6 octombrie

Matei Ion |
Data publicării:
Vremea va fi frumoasă în următoarele două săptămâni
Vremea va fi frumoasă în următoarele două săptămâni

Regimul termic se va menţine, în general, în limite normale pentru această perioadă din an, la nivelul întregii ţări, valorile termice de peste zi ajungând până la 22-23 de grade Celsius, în timp ce vor apărea şi precipitaţii slabe spre moderate cantitativ, reiese din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 23 septembrie - 6 octombrie 2019.

În Banat, pe parcursul primei săptămâni, temperaturile diurne vor fi în scădere, urmând a se situa în marea lor majoritate sub cele normale pentru ultima decadă a lunii septembrie, cu valori medii regionale de 18 - 20 de grade. În aceeaşi perioadă, însă, minimele nocturne vor fi mult mai ridicate decât în intervalul anterior, local peste cele climatologic specifice, cu 11 - 14 grade, mediat regional. Ulterior datei de 28 septembrie, sunt prognozate valori ale temperaturii aerului în jurul mediilor multianuale, maxime de 20 - 23 de grade şi minime de 9 - 11 grade, iar o uşoară răcire a vremii este estimată după data de 4 octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de referinţă şi, temporar, în special în zilele de 23, 24 şi 26 septembrie, vor fi cantităţi de apă în general moderate.

În Crişana, în prima săptămână, temperaturile diurne vor fi apropiate sau uşor sub cele normale pentru ultimă decadă a lunii septembrie, cu valori medii regionale de 19 - 21 de grade. În aceeaşi perioadă, minimele nocturne vor fi mult mai ridicate decât în intervalul anterior, local peste cele climatologic specifice, cu valori între 11 şi 14 grade. În perioada 28 septembrie - 3 octombrie sunt prognozate valori ale temperaturii aerului local mai ridicate faţă de mediile multianuale, cu maxime de 20 - 23 de grade şi minime de 9 - 12 grade. În schimb, o uşoară răcire a vremii este estimată după data de 4 octombrie. Ploile îşi vor face apariţia pe tot parcursul intervalului de referinţă, în special în zilele de 23 şi 26 septembrie, când vor fi cantităţi de apă în general moderate.

În Transilvania, în cea mai mare parte a intervalului celor două săptămâni, valorile termice diurne vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime de 18 - 21 de grade, în medie regională. Minimele nocturne vor fi, în special în prima săptămână, mult mai ridicate decât în intervalul ce s-a încheiat, local peste cele climatologic specifice, cu 8 - 12 grade, mediat regional. Pentru perioada 29 septembrie - 2 octombrie este estimată o creştere a temperaturilor diurne, ce pot fi chiar şi peste norma perioadei, în timp ce în cursul nopţilor se vor înregistra valori apropiate de normal. Ulterior acestui interval de timp, se estimează o uşoară răcire a vremii. Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi relativ ridicată, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ, doar pentru perioada 26 - 27 septembrie fiind posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

În zona Maramureşului, intervalul va debuta cu un regim termic caracterizat de valori peste cele normale în ultima decadă a lunii septembrie, cu maxime de 21 - 23 de grade şi minime între 9 şi 12 grade, mediat regional. După data de 25 septembrie, deşi vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la alta, temperaturile vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice, ziua în medie 18 - 20 de grade, iar noaptea de 7 - 10 grade. O uşoară răcire a vremii este estimată după data de 4 octombrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor slabe şi moderate cantitativ va fi relativ ridicată în special în perioada 25 - 27 septembrie şi în jurul datei de 30 septembrie.

În Moldova, deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile de temperatură se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă din an, cu maxime de 18 - 22 de grade, mai rece urmând a fi ziua de 27 septembrie. Minimele nocturne vor fi, în marea lor majoritate, uşor mai mari faţă de mediile multianuale, în ecartul 8 - 12 grade. După o uşoară creştere de temperatură prognozată pentru perioada 28 septembrie - 2 octombrie, este estimată o răcire a vremii spre sfârşitul intervalului. Ploile îşi vor face apariţia mai ales în intervalul 25 - 27 septembrie şi în data de 30 septembrie.

În Dobrogea, regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru sfârşit de septembrie şi început de octombrie. Astfel, media maximelor va fi de 20 - 22 de grade, iar cea a minimelor de 10 - 15 grade. Valori de temperatură uşor mai mari, 22 - 24 de grade cele diurne, sunt posibile în jurul datei de 30 septembrie, iar pentru finalul celor două săptămâni de prognoză este estimată o răcorire a vremii. Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 24 - 26 septembrie.

În regiunea Munteniei, răcorirea vremii din zilele de 24 şi 25 septembrie va determina valori diurne uşor sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 18 - 21 de grade, în medie, urmate de o încălzire a vremii pentru data de 26 septembrie. Ulterior, deşi vor fi uşoare fluctuaţii de la o zi la alta, temperaturile se vor menţine în general apropiate de cele climatologic specifice, cu maxime de 20 - 23 de grade, mediat regional. În privinţa regimului termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori în creştere semnificativă faţă de cele din intervalul ce s-a încheiat, astfel că minimele vor fi, în medie, de 10 - 14 grade, posibil mai scăzute către finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 24 - 26 septembrie.

În Oltenia, în zilele de 24 şi 25 septembrie valorile diurne vor fi uşor sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 18 - 20 de grade, în medie, urmate de o încălzire a vremii pentru 26 şi 27 septembrie. Chiar dacă vor exista uşoare fluctuaţii de temperatură de la o zi la alta, acestea se vor menţine în general apropiate de cele climatologic specifice, cu maxime de 20 - 23 de grade, mediat regional. În privinţa regimului termic nocturn acesta va fi caracterizat de valori în creştere semnificativă faţă de cele din intervalul ce s-a încheiat, astfel că minimele vor fi, în medie, de 10 - 14 grade, posibil mai scăzute către finalul celor două săptămâni de prognoză. Apariţia ploilor este prognozată în intervalul 24 - 26 septembrie, când acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi în general moderate cantitativ.

La munte, regimul termic nu va avea variaţii semnificative pe parcursul primei săptămâni de prognoză şi va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an. Ziua, vor fi valori de 8 - 15 grade, iar pe parcursul nopţilor temperaturi uşor negative vor fi doar la altitudini de peste 2.000 de metri. După uşoara încălzire din perioada 29 septembrie - 1 octombrie, sunt estimate temperaturi în scădere către finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar cu precădere în perioada 24 - 27 septembrie şi în jurul datei de 30 septembrie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298658.11RON
1 ETH = 14614.45RON
1 LTC = 390.05RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel