Prognoza meteo până pe 23 mai. Vine vara

Matei Ion |
Data publicării:
Se anunță temperaturi mari
Se anunță temperaturi mari

Regimul termic prognozat pentru perioada 10 - 23 mai se anunţă unul călduros şi doar cu scurte intervale în care valorile termice vor fi mai scăzute pe timpul nopţilor, iar precipitaţiile sub formă de ploaie s-ar putea semnala după 12 mai, reiese din prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, vremea, caldă în primele zile ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra maxime termice, în medie, de 25 - 27 de grade, se va răcori ulterior, astfel încât, în jurul datei de 13 mai, media regională a temperaturilor maxime va fi de 20 de grade. Va urma un proces de încălzire, iar între 15 şi 23 mai valorile termice diurne se vor situa între 22 şi 25 de grade, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă. Nopţile vor fi răcoroase la începutul intervalului, când media minimelor nocturne va fi de aproximativ 7 grade, apoi valorile termice vor fi în creştere spre 10 - 12 grade în intervalul 12 - 23 mai. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere începând cu data de 12 mai, dar averse mai însemnate cantitativ şi pe arii mai extinse se vor semnala cu precădere în jurul datelor de 12 şi 13 mai, precum şi în intervalul 17 - 19 mai.

În Crişana, vremea va fi deosebit de caldă la începutul primei săptămâni a intervalului de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 25 - 27 de grade, apoi se va răcori şi, pe 13 şi 14 mai, media regională a maximelor diurne va fi de aproximativ 19 grade. Va urma o încălzire a vremii, iar între 15 şi 23 mai se vor înregistra, în medie, valori de 22 - 24 de grade, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic, pentru această perioadă. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de temperaturi în creştere în primele nopţi, de la 5 - 6 grade la început, spre 11 grade pe 13 mai. Ulterior, valorile termice minime vor avea uşoare variaţii, dar se vor încadra, în general, între 10 şi 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 12 - 23 mai, dar în jurul datelor de 13 şi 18 mai ploile se vor semnala pe arii extinse şi pot fi mai importante cantitativ.

În zona Transilvaniei, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme caldă, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va fi de 22 - 23 de grade în primele trei zile ale săptămânii. Pe 13 mai vremea se va răcori, media maximelor va fi de 17 grade, după care se va încălzi treptat şi, în intervalul 15 - 23 mai, se vor înregistra valori termice diurne cuprinse, în general, între 21 şi 23 de grade. Temperaturile nocturne vor fi în creştere la începutul intervalului, de la două grade în prima noapte, spre 6 - 8 grade între 12 şi 15 mai, iar în intervalul 16 - 23 mai se vor înregistra minime nocturne de 8 - 10 grade. Începând cu data de 12 mai se vor semnala ploi în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar pe 12 şi 13 mai, precum şi între 17 şi 20 mai, acestea pot fi pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ.

În Maramureş, vremea va fi deosebit de caldă în primele zile, când se vor înregistra maxime diurne de 23 - 25 de grade, în medie, apoi se va răci şi, pe 13 şi 14 mai, media temperaturilor diurne va fi de 18 grade. Va urma un proces de încălzire, astfel încât, între 15 şi 23 mai, regimul termic diurn va fi caracterizat prin valori situate între 20 şi 24 de grade, cele mai ridicate fiind de aşteptat în jurul datei de 17 mai şi, din nou, spre sfârşitul intervalului. Temperaturile nocturne vor fi în creştere la începutul intervalului de prognoză, de la 4 grade în prima noapte, spre 10 grade pe 13 mai, iar apoi se vor situa, în general, între 9 şi 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată începând cu data de 12 mai, dar averse mai însemnate cantitativ şi pe arii mai extinse se pot consemna cu precădere în jurul datelor de 13 şi 19 mai.

Citește și: Cel mai rece aprilie din ultimii 20 de ani. Ce înseamnă acest lucru

În regiunea Moldovei, în primele două zile, vremea se va încălzi, iar media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 22 de grade. Până în data de 13 mai valorile termice vor fi în scădere cu 5 - 6 grade, apoi vor creşte din nou, astfel încât, la sfârşitul primei săptămâni a intervalului de prognoză şi la începutul celei de a doua, temperaturile maxime vor atinge, în medie, 24 - 25 de grade. În zilele care vor urma, regimul termic diurn se va menţine constant, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic. Temperaturile minime vor fi în creştere până în jurul datei de 17 mai, când se vor situa, în medie, în jurul a 12 grade, valoare ce va caracteriza regimul termic nocturn până la finalul intervalului de prognoză. Ploi slabe, pe arii restrânse, se pot semnala aproape în fiecare zi, începând cu data de 12 mai.

În Dobrogea, în prima săptămână, maximele termice vor avea variaţii de la o zi la alta. Cele mai răcoroase zile vor fi în 12 şi 13 mai, când media lor se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea mai caldă zi va fi 15 mai, când media va atinge 23 - 24 de grade. În cea de-a doua săptămână nu vor fi variaţii termice semnificative. Media temperaturilor minime va fi în creştere de la 7 - 8 grade, în prima dimineaţa, până în jurul a 14 grade, în data de 17 mai, apoi nu se va modifica semnificativ. Ploi slabe se vor semnala, pe arii restrânse, în primele două zile ale intervalului de prognoză, iar în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă.

În Muntenia, la începutul intervalului, valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară, până la medii în jurul a 22 de grade. La mijlocul primei săptămâni, maximele termice vor marca o scădere spre valori medii de 19 grade. Apoi, după data de 14 mai, temperaturile maxime vor fi din nou în creştere treptată până la valori, în medie, de 25 - 26 de grade, iar până spre sfârşitul intervalului vor mai fi uşoare variaţii, dar media regională nu va coborî sub 24 de grade. Media temperaturilor minime va fi în creştere de la 5 - 6 grade în prima dimineaţa, până în jurul a 12 grade la începutul celei de-a doua săptămâni. Ulterior, variaţiile termice nocturne nu vor fi semnificative. Averse, în general slabe cantitativ, se vor putea semnala aproape în fiecare zi, începând cu data de 12 mai.

În Oltenia, în primele două zile ale intervalului, temperaturile diurne vor fi în creştere uşoară, până la valori medii în jurul a 23 de grade. În data de 13 mai, maximele termice vor marca o scădere spre medii de 19 - 20 de grade. În a doua jumătate a primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi din nou în creştere treptată spre valori, în medie, de 25 - 26 de grade, iar până spre sfârşitul intervalului vor mai fi uşoare variaţii şi media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 24 de grade. Temperaturile minime vor avea tendinţa de creştere de la valori medii de 6 - 7 grade în prima dimineaţa, până la aproximativ 12 grade, la începutul celei de-a doua săptămâni. Ulterior, variaţiile termice nocturne nu vor fi semnificative, iar media acestora va fi de 11 - 13 grade. Probabilitatea pentru averse, posibil mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în zilele de 12 şi 13 mai şi în jurul datei de 18 mai.

La munte, intervalul va debuta cu temperaturi diurne în creştere, până la valori medii de 15 grade. În intervalul 11 - 13 mai, temperaturile maxime vor marca o scădere, spre 9 - 10 grade, în medie. După data de 14 mai, valorile maxime vor creşte şi, până la sfârşitul intervalului, deşi vor mai fi uşoare variaţii, media acestora se va menţine la 13 - 15 grade. Temperaturile minime vor avea variaţii pe parcursul celor două săptămâni, iar media acestora se va situa între 3 şi 7 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în intervalul 16 - 19 mai. Probabilitatea pentru averse, posibil însemnate cantitativ, se va menţine ridicată după data de 12 mai. Pe crestele montane înalte vor mai fi posibile precipitaţii mixte. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 18-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 290898.27RON
1 ETH = 14163.56RON
1 LTC = 376.68RON
1 XRP = 2.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16946.34 0.16%
BET-BK 3113.13 0.22%
BET-FI 60143.31 -0.31%
BET-NG 1207.90 0.04%
BET-TR 35161.60 0.16%
BET-TRN 34351.16 0.16%
BET-XT 1443.97 0.17%
BET-XT-TR 2962.39 0.17%
BET-XT-TRN 2898.97 0.17%
BETAeRO 1058.74 -0.46%
BETPlus 2503.90 0.13%
RTL 37202.28 0.17%

Comunicate de presa

Contrabanda cu tutun
O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel