Primul tren diesel românesc, pregătit să transporte călători. Ce investiții s-au făcut

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Capacitatea totală este de 164 de pasageri pe scaune la Clasa I (22) și Clasa a II-a (142).
Capacitatea totală este de 164 de pasageri pe scaune la Clasa I (22) și Clasa a II-a (142).

Trenul este rezultatul unui proiect la care s-a lucrat vreme de patru ani, pentru realizarea acestuia fiind investiți aproximativ 5 milioane de euro.

Realizat la Electroputere VFU Pașcani, automotorul este primul tren diesel fabricat în România, are trei vagoane iar oficialii companiei spun că aproximativ 60% dintre echipamente sunt de proveniență românească.

„Am integrat echipamente atât din străinătate cât și din România, cam 60 la sută sunt echipamente românești”, spune Claudiu Hîrbu, director adjunct Electroputere VFU Pașcani.

Din iunie anul trecut, automotorul a trecut cu brio prin teste făcute pe 30 de mii de kilometri în țară, în diverse condiții.

„A fost testat trenul încărcat cu saci de nisip, că să simulăm călătorii, a fost testat la Vatra Dornei, Pojorâta, pe inelul de încercare la Făurei. Trenul s-a comportat perfect, practic de mâine poate pleca pe traseu”, transmite Pavel Dragoș, inginer.

Pentru a putea transporta și călători, automotorul este în așteptarea certificatului pentru omologarea prototipului pe piața în România.

Trenul poate circula cu 120 de km/h, iar constructorii susțin că trenul ar putea atinge viteze de până la 200 de km/h.

Capacitatea totală este de 164 de pasageri pe scaune la Clasa I (22) și Clasa a II-a (142).

Dotările includ toalete ecologice, inclusiv unități special amenajate și echipate pentru persoanele cu dizabilități locomotorii sau mobilitate redusă, sisteme de aer condiționat, Wi-Fi și prize de alimentare, sisteme vizuale de informare a călătorilor, prin ecrane care indică destinația, următoarea oprire, timpii de întârziere sau alte informații relevante.

 

Trenul se poate transforma din automotor diesel într-unul electric

 

La Arad, fabrica Astra Vagoane Călători produce opt tipuri de vagoane, de la cele de clasa întâi, până la cele de dormit și restaurant, cu dotări ultramoderne.

„Sunt vagoane moderne competitive atât din punct de vedere al dotărilor, cât și al prețurilor și concurează cu mari producători de material rulant”, spune Gheorghe Sârbu, directorul general adjunct Astra Vagoane Călători.

Citește și: Dumitru Chisăliță: Cel mai mare BENEFICIAR al SCUMPIRILOR este STATUL

Din 2009, fabrica din Arad însă nu a mai primit nicio comandă din România. În schimb, a exportat vagoane în Italia, Cehia și Brazilia.

Și locomotivele electrice făcute la societatea Softronic Craiova pleacă în proporție de 70-80 la sută în străinătate. Un contract cu Suedia, de exemplu, presupune livrarea a 100 locomotive electrice, până în 2030.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9737
Diferența 0.0023
Zi precendentă 4.9714
USD
Azi 4.6664
Diferența 0.0019
Zi precendentă 4.6645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9737 RON
USD flag1 USD = 4.6664 RON
GBP flag1 GBP = 5.8274 RON
CHF flag1 CHF = 5.1094 RON
AUD flag1 AUD = 3.0251 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3963 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4273 RON
SEK flag1 SEK = 0.4299 RON
XAU flag1 XAU = 352.3272 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295286.85RON
1 ETH = 14418.52RON
1 LTC = 366.64RON
1 XRP = 2.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16931.48 0.14%
BET-BK 3101.26 -0.26%
BET-FI 59894.72 -0.97%
BET-NG 1209.13 0.07%
BET-TR 35130.78 0.14%
BET-TRN 34321.06 0.14%
BET-XT 1442.64 0.05%
BET-XT-TR 2959.68 0.05%
BET-XT-TRN 2896.33 0.05%
BETAeRO 1067.63 0.12%
BETPlus 2502.86 0.14%
RTL 37161.73 0.15%

Comunicate de presa

Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...

Alin Burcea

Alin Burcea este noul președinte ANAT

Aurelian Marin a fost ales prim vicepreședinte...

Femeie la calculator / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel