Prețurile la petrol nu vor face decât să crească în 2024

oil-pumps-work-rhythmically-against-backdrop-dusky-sky-3_28038300
Câmp petrolier / FOTO: Freepik
Administrația americană pentru informații în domeniul energiei, EIA, și-a revizuit estimările.

Producția de țiței a Statelor Unite este de așteptat să crească, anul acesta, dar și anul viitor, puțin peste estimările anterioare, a anunțat marți Administrația pentru Informații Energetice (EIA) a SUA. 

De asemenea, Agenția a revizuit în sus prognoza privind prețul petrolului la nivel global și național.

Producția de țiței din SUA va crește cu aproximativ 280.000 de barili pe zi (bpd) pe parcursul acestui an, până la 13,21 milioane bpd și cu 510.000 bpd, până la 13,72 milioane bpd, în 2025, a precizat  EIA.

EIA a estimat anterior că producția va crește cu 260.000 bpd anul acesta și 460.000 bpd anul viitor.

EIA se așteaptă acum că prețul țițeiului Brent să atingă o medie de  88,55 dolari/baril în acest an, în creștere față de cei 87 de dolari prognozați anterior, în timp ce prețurile țițeiului american West Texas Intermediate sunt acum așteptate să ajungă în medie la 83,78 dolari pe baril în acest an. În martie, EIA a prezis că prețurile WTI vor avea o medie de 82,15 USD pe baril în acest an.

Prognoza reflectă așteptările privind o reducere drastică a stocurilor globale de petrol în trimestrul curent și riscurile geopolitice continue, a spus EIA în raportul său lunar privind perspectivele energetice pe termen scurt.

Citește și Benzina premium a sărit de 8 lei/litru. Cât a ajuns să coste motorina

Citește și Rusia rămâne fără benzină și cere ajutorul vecinilor

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close