Premieră medicală. Fragmente de ureche, scoase la imprimanta 3D

ureche_p_83165900
Problemele urechii medii vor fi remediate cu ajutorul imprimantei 3D
O echipă de medici din Africa de Sud a anunţat joi că a realizat grefe de oscioare din urechea medie fabricate cu ajutorul unei imprimante 3D, intervenţiile fiind prezentate drept o premieră mondială, relatează AFP. Această procedură chirurgicală ''ar putea fi răspunsul la pierderea transmisiei auditive, o problemă a urechii medii ce poate fi cauzată de malformaţii congenitale, o infecţie, un traumatism sau de o afecţiune metabolică", au explicat reprezentanţii Universităţii din Pretoria într-un comunicat.

"3D ne permite să facem lucruri pe care nu am crezut că le putem realiza", a declarat profesorul Mashudu Tshifularo, care a condus cele trei intervenţii chirurgicale de grefe de oscioare din urechea medie realizate prin această procedură. Cea mai recentă dintre acestea a fost efectuată miercuri, la Spitalul Steve Biko din capitala sud-africană Pretoria.

Tehnologia imprimării tridimensionale a permis fabricarea lanţului de oase din urechea medie, cele mai mici din corpul uman, compus din trei oscioare (ciocanul, nicovala şi scăriţa).

Prin înlocuirea doar a oscioarelor care nu funcţionează corespunzător, procedura prezintă un risc redus în comparaţie cu transplanturile cunoscute până în prezent, a subliniat Tshifularo.

Intervenţia poate fi efectuată în cazul tuturor pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune, inclusiv la nou-născuţi.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close