Premieră. Cine este comandantul paradei militare din București

Mara Ivan |
Data publicării:

Comandantul paradei militare naționale din Bucureşti este anul acesta generalul-maior Vasile Toader, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării. El a fost primul ofițer român decorat cu medalia NATO pentru Serviciu Merituos, în anul 2005.

Generalul-maior Vasile Toader și-a început cariera militară în urmă cu 35 de ani, ca elev al Liceului Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza și a urmat cursuri de comandă și stat major, precum și cursuri de specialitate în domeniul “Aviație” la instituții de învățământ militar din țară și din străinătate, precizează reprezentanții Armatei României.

S-a specializat în problematica NATO, urmând un program de internship la Comandamentul forțelor aeriene aliate din sudul Europei din Napoli, Italia. Din momentul în care a devenit ofițer, generalul-maior Vasile Toader a parcurs toate treptele carierei militare, de la nivel tactic la nivel strategic, îndeplind funcții de răspundere în Statul Major al Forțelor Aeriene și în Comandamentul Forțelor Întrunite.

El a îndeplinit funcția de comandant al Centrului Național Militar de Comandă (nucleu) și de locțiitor al comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite. A făcut parte din prima generație de ofițeri care au ocupat funcții în comandamente NATO și a fost primul ofițer român decorat cu medalia NATO pentru Serviciu Merituos, în anul 2005.

Citește și Vestele antiglonț ale militarilor chinezi i-au amuzat pe occidentali

Generalul Vasile Toader a fost numit, în noiembrie 2017, în funcția de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării. Toader este veteran al teatrului de operații Afganistan, unde a executat o misiune în calitate de comandant al Grupului de operaţii aeriene pe Aeroportul Internaţional din Kabul și o misiune de ofițer de legătură la Centrul multinațional de coordonare a mișcării, la Ankara, Turcia.

Pe lângă acestea, generalul a îndeplinit și o misiune în cadrul ONU, în Africa, în Republica Democratică Congo, ca observator militar. În ultimii patru ani, cel care a comandat parada militară de 1 Decembrie a fost generalul cu trei stele Adrian Tonea. La începutul anului, el a fost trecut în rezervă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.091
Diferența 0.0017
Zi precendentă 5.0893
USD
Azi 4.3656
Diferența -0.0193
Zi precendentă 4.3849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0910 RON
USD flag1 USD = 4.3656 RON
GBP flag1 GBP = 5.7984 RON
CHF flag1 CHF = 5.4516 RON
AUD flag1 AUD = 2.8763 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1314 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4333 RON
SEK flag1 SEK = 0.4651 RON
XAU flag1 XAU = 589.2664 RON
Monede Crypto
1 BTC = 405524.95RON
1 ETH = 13439.85RON
1 LTC = 372.73RON
1 XRP = 9.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23244.330.98%
BET-BK4590.170.66%
BET-EF1269.331.05%
BET-FI90485.08-0.41%
BET-NG1725.311.11%
BET-TR54430.260.99%
BET-TRN52578.500.99%
BET-XT2014.520.79%
BET-XT-TR4611.220.79%
BET-XT-TRN4466.480.79%
BETAeRO923.39-0.25%
BETPlus3384.050.95%
RTL52360.251.01%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel