Polonezii avertizează asupra ”amenințării” pe care Nord Stream 2 ar reprezenta-o pentru Europa

Matei Ion |
Data publicării:
Polonezii au făcut eforturi pentru a deveni independenți de gazele rușilor
Polonezii au făcut eforturi pentru a deveni independenți de gazele rușilor

Gazoductul Nord Stream 2 va creşte ameninţările la adresa securităţii livrărilor de gaze către Uniunea Europeană, susţine compania poloneză de gaze PGNiG, în notificarea care face parte din procedura de certificare pentru operatorul conductei, transmite Reuters.

Analiştii estimează că gazoductul Nord Stream 2, un proiect gestionat de un consorţiu condus de grupul rus Gazprom, ar urma să obţină autorizaţia necesară din partea Autorităţii de reglementare din Germania pentru a putea să înceapă vânzările comerciale de gaze naturale, chiar dacă întregul proces de aprobare ar putea să se întindă pe mai multe luni.

Polonia, care a luat măsuri pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti, şi-a exprimat în mod repetat obiecţiile faţă de Nord Stream 2, avertizând că va întări şi mai mult poziţia dominantă a Gazprom în Europa.

"Actuala situaţie de pe piaţa gazelor din UE oferă nivelul riscurilor pentru securitatea aprovizionării creat de proiectul Nord Stream 2. În condiţiile în care există capacitate neutilizată în actualele conducte, nu era nevoie de Nord Stream 2 pentru majorarea livrărilor de gaze către statele membre UE", a apreciat directorul general al PGNiG, Pawel Majewski.

Operatorul gazoductului Nord Stream 2 a anunţat că prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul "gaz tehnic", în timp ce firma aşteaptă în continuare aprobările necesare pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei.

Rusia se zgârcește. Gazele vin cu o condiție pentru Europa

O cantitate de aproximativ 177 milioane de metri cubi de gaz tehnic, necesar pentru a menţine presiunea în conductă pentru viitoarele vânzări de gaze naturale, a fost pompată în prima linie a conductei Nord Stream 2, care a ajuns la o presiune de 103 bari, a precizat operatorul. "Această presiune este suficientă pentru a începe transportul de gaze în viitor", precizează firma elveţiană Nord Stream 2 AG, adăugând că acum se derulează măsurile de pregătire pentru cea de-a doua linie a conductei.

La începutul lunii septembrie, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an, când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca pe o armă împotriva Ucrainei.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310865.12RON
1 ETH = 14892.42RON
1 LTC = 326.10RON
1 XRP = 2.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel