Poliția a făcut razie prin localurile din București

Matei Ion |
Data publicării:
Amenzile cresc considerabil
Amenzile cresc considerabil

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au efectuat, sâmbătă seara, o nouă acţiune de control care avut în vedere şi verificarea respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi a vizat 9 localuri din capitală, fiind aplicate acestora 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 171.000 de lei.

La o societate comercială activitatea a fost suspendată pentru 10 de zile până la igienizarea spaţiului pe care îl gestionează.

Potrivit unei informări transmisă duminică de către Poliţia Capitalei, acţiunea a fost derulată de către 81 de poliţişti, împreună cu inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, precum şi comisari ai Comisariatului Pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti.

Totodată, la un local au fost descoperite şi retrase aproximativ 27 de kg produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, iar la un alt local au fost confiscate peste 17 kg de produse alimentare de origine animală care nu prezentau elemente de identificare.

Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate şi pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor precum şi pentru abateri de la normele din domeniul sănătăţii publice şi încălcarea legislaţiei privind paza şi protecţia bunurilor.

Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, mai menţionează sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
Monede Crypto
1 BTC = 295532.41RON
1 ETH = 8765.21RON
1 LTC = 235.93RON
1 XRP = 6.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28774.690.68%
BET-BK5735.380.62%
BET-EF1544.180.76%
BET-FI109802.670.19%
BET-NG2069.840.84%
BET-TR67383.250.68%
BET-TRN65090.540.68%
BET-XT2494.840.64%
BET-XT-TR5711.090.64%
BET-XT-TRN5531.780.64%
BETAeRO1020.62-0.07%
BETPlus4167.090.65%
RTL64726.790.69%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel