Piața imobiliară. Parlamentarii schimbă legislația privind acordarea de credite

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Află care sunt noile măsuri stabilite de parlamentari
Află care sunt noile măsuri stabilite de parlamentari

Noile măsuri vor intra în vigoare începând din 26 mai, după publicarea în Monitorul Oficial. 

Despre ce este însă vorba. Având în vedere că pe piață apar  tot mai des dezvoltatori imobiliari persoane fizice, parlamentarii modifică legislația astfel încât și aceștia să poată acorda credite. Totodată, dezvoltatorii imobiliari vor fi supravegheați mai îndeaproape de Protecția Consumatorilor.

”Prin actul normativ se dorește crearea unui cadru legal complex și cuprinzător în ceea ce privește contractele de credit ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ori ce sunt garantate cu bunuri imobile, contracte de credit destinate consumatorilor - persoane fizice”, se arată în expunerea de motive la Legea 134/2023, care prevede includerea PFA-urilor printre dezvoltatorii imobiliari care pot acorda credite.

Mai precis, definiția dezvoltatorului imobiliar, care până acum se referea doar la persoanele juridice, acoperă inclusiv PFA-urile: „persoana juridică sau persoana fizică autorizată potrivit legii care efectuează toate operaţiunile imobiliare în vederea construirii, finalizării şi predării către beneficiari a unor locuinţe, precum şi coordonarea surselor de finanţare necesare realizării acestor operaţiuni”. Automat, acest lucru  înseamnă că dezvoltatorii obiliari persoane fizice sunt incluși (implicit) în definiția creditorilor nonfinanciari.

În același timp, se prevede că dezvoltatorii imobiliari trebuie să se înscrie într-un registru special al Protecției Consumatorilor, care până acum acoperea numai intermediarii de credite. Măsura vizează atât dezvoltatorii imobiliari persoane juridice, cât și dezvoltatorii imobiliari, persoane fizice. Conform parlamentarilor, ideea este de a asigura „o acoperire mai bună în ceea ce priveşte supravegherea pieţei pe acest segment al prestatorilor de servicii”.

„Toţi intermediarii de credite şi/sau dezvoltatorii imobiliari care au solicitat înregistrarea şi îndeplinesc condiţiile prevăzute, fie că au fost înfiinţaţi ca persoane fizice autorizate, fie ca persoane juridice, sunt introduşi într-un registru ţinut de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Registrul intermediarilor de credite şi al dezvoltatorilor imobiliari este actualizat periodic şi este disponibil publicului online, pe site-ul www.anpc.ro”, prevede noua lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0823
Diferența -0.0008
Zi precendentă 5.0831
USD
Azi 4.3826
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.3835
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0823 RON
USD flag1 USD = 4.3826 RON
GBP flag1 GBP = 5.8522 RON
CHF flag1 CHF = 5.4929 RON
AUD flag1 AUD = 2.8541 RON
DKK flag1 DKK = 0.6804 RON
CAD flag1 CAD = 3.1323 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4386 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 580.0143 RON
Monede Crypto
1 BTC = 488384.23RON
1 ETH = 17457.12RON
1 LTC = 420.77RON
1 XRP = 10.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22314.170.79%
BET-BK4295.290.70%
BET-EF1220.250.94%
BET-FI81332.352.48%
BET-NG1668.081.11%
BET-TR51793.290.79%
BET-TRN50076.080.79%
BET-XT1922.800.91%
BET-XT-TR4371.150.91%
BET-XT-TRN4236.910.91%
BETAeRO958.72-0.70%
BETPlus3253.280.77%
RTL50039.130.83%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Comunicate de presa

Banca de Investiții și Dezvoltare

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții și Dezvoltare: noi programe de finanțare pentru IMM-uri

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții...

Mihai Voicu

Industria berii cere stabilitate economică: investiții record și planuri de extindere

Industria berii din România a ajuns la o...

Circulația s-a redeschis pe Transalpina / Foto: Oana Pavelescu

Transfăgărășanul și Transalpina, închise pentru iarnă. Ce sectoare sunt afectate

Compania Națională de Administrare a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel