Pfizer, efect nefast asupra acțiunilor BioNtech, aflate în cădere liberă

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Titlurile BioNtech s-au prăbușit, practic, luni dimineață, după ce Pfizer și-a redus previziunile privind veniturile anuale.

O reviziuire impusă de vânzările sub așteptări pe segmentul de vaccinuri și tratamente pentru COVID-19. Prin urmre, pe Bursa de la Frankfurt, în jurul orei 08:05 GMT, acțiunile BioNtech au pierdut 7,52%, față de o depreciere de 0,32% pentru Dax și 0,20% pentru Stoxx 600.

Grupul german, partener al companiei americane Pfizer, a anunțat luni că anticipează un impact de 900 de milioane de euro asupra rezultatelor financiare pentru trimestrul trei din cauza evoluției dezamăgitoare a vânzărilor sale și a altor cheltuieli înregistrate de laboratorul cu sediul peste Ocean.

Această sumă reprezintă jumătate din acordul de împărțire a profitului brut încheiat între BioNTech și Pfizer privind vaccinul Comirnaty împotriva COVID-19, dezvoltat în comun de cele două grupuri. BioNtech își va publica bilanțul trimestrial complet pe 6 noiembrie.

Publicându-și rezultatele și perspectivele, Pfizer a anunțat vineri că se așteaptă la o scădere cu 13% a cifrei de afaceri pentru acest an, o reducere a costurilor cu 3,5 miliarde de dolari prin reduceri de locuri de muncă și cheltuieli.

Grupul american a realizat o cifră de afaceri record în 2021 și 2022, depășind în special 100 de miliarde de dolari anul trecut, datorită unei campanii puternice de vaccinare împotriva COVID-19 în întreaga lume.

În tranzacțiile electronice, care se desfășoară în afara sesiunii propriu-zise de tranzacționare, Pfizer a scăzut cu aproximativ 7% la Bursa de Valori din New York.

Citește și Bătălia giganților! GSK dă în judecată Pfizer în Statele Unite

Citește și Achiziție. AstraZeneca bagă în buzunarul Pfizer aproape 1 miliard de $

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0905
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0905
USD
Azi 4.3557
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3557
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0905 RON
USD flag1 USD = 4.3557 RON
GBP flag1 GBP = 5.8633 RON
CHF flag1 CHF = 5.4781 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1637 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4317 RON
SEK flag1 SEK = 0.4724 RON
XAU flag1 XAU = 621.3365 RON
Monede Crypto
1 BTC = 396181.57RON
1 ETH = 13679.41RON
1 LTC = 353.66RON
1 XRP = 9.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24890.351.85%
BET-BK4938.512.21%
BET-EF1349.361.55%
BET-FI91369.200.83%
BET-NG1830.122.02%
BET-TR58287.121.85%
BET-TRN56303.901.85%
BET-XT2146.011.77%
BET-XT-TR4912.571.77%
BET-XT-TRN4758.321.77%
BETAeRO939.241.63%
BETPlus3614.861.78%
RTL56053.821.83%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel