Pensia de urmaș. Schimbările prevăzute în Legea pensiilor

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Prevederile sunt, în general, aceleași
Prevederile sunt, în general, aceleași

În linii mari, noua Lege a pensiilor a lăsat aproape neschimbate reglementările privind pensia de urmaș. Astfel, sunt aceiași beneficiari și cam aceleași condiții de acordare. 

Noutatea se regăsește în privința cuantumului pensiei minime pentru beneficiarii pensiei de urmaș. ”... fiecare beneficiar de pensie de urmaș are dreptul la o pensie minimă calculată în cuantum de 35% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare urmaș în parte", scrie în noua Lege a pensiilor.

Potrivit documentului, pensia de urmaș se stabilește, după caz, din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat sau din pensia de invaliditate gradul I aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Citește și Vârsta de pensionare. Se schimbă condițiile

Cuantumul pensiei de urmaș se va stabili procentual, din numărul total de puncte realizat de susținător aferent pensiei pentru limita de vârstă/de invaliditate, în funcție de numărul urmașilor îndreptății:

- 50% pentru un singur urmaș

- 75% pentru doi urmași

- 100% pentru trei sau mai mulți urmași.

De menționat că Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii a fost publicată pe 9 iulie în Monitorul Oficial nr. 563 și este programată să se aplice din septembrie 2021.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 395757.79RON
1 ETH = 13491.09RON
1 LTC = 354.18RON
1 XRP = 9.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel