Patiserie cu pretenții, amendată cu 20.000 lei. ANPC s-a îngrozit de ce a găsit acolo

Mara Ivan |
Data publicării:
Uneori, ce se ascunde în spatele tejghelei, te sperie
Uneori, ce se ascunde în spatele tejghelei, te sperie

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, a declarat că nu s-a gândit că rugina face parte din secretele patiseriei franțuzești.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat, în urma unor controale, Patiseria Paul din mall-ul bucureştean Promenada cu amenzi de 20.000 de lei şi a dispus o serie de măsuri complementare, informează joi instituţia, printr-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în urma acţiunii de control desfăşurată de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, coordonate de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Mihai Culeafă, la Patiseria Paul din mall-ul bucureştean Promenada, aparţinând companiei Moulin D'Or SRL, au fost constatate nereguli care au determinat aplicarea mai multor sancţiuni.

"Nu m-aş fi gândit niciodată că secretele patiseriei franţuzeşti sunt mucegaiul, rugina şi, în general, lipsa de igienă. Dacă la dimensiunea acestui operator economic aşteptările sunt foarte mari, iată că realitatea le contrazice. În speranţa că mesajul va fi transmis în întreaga reţea, sper ca următoarele prăjituri să aibă ca ingrediente doar cele de pe etichete, lipsind cele care ne-au cutremurat în acţiunea de control", a afirmat Mihai Culeafă.

Astfel, echipa de control a sancţionat operatorul economic în urma celor constatate cu amenzi contravenţionale în valoare de 20.000 lei şi a aplicat măsuri complementare constând în oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a unor produse alimentare neconforme, în valoare totală de 3.700 lei

Totodată. s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor operatorului economic până la remedierea deficienţelor.

Conform sursei citate, abaterile înregistrate de comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu grad mare de uzură, rugină şi acumulări de lichide, precum şi utilizarea unor grătare de expunere neigienizate corespunzător, prezentând pericolul contaminării produselor expuse pe aceste dispozitive spre comercializare. 

Citește și Avertisment ANPC: Nu cumpărați nimic din aceste locuri. Riscurile sunt mari

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să respecte o serie de reguli în perioadele caniculare, pentru a preveni efectele negative asupra sănătăţii.

"Nu cumpăraţi produse alimentare din locuri neautorizate întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bonul cu care să justificaţi tranzacţia comercială. Riscaţi, astfel, să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea", a scris, pe Facebook, Paul Anghel.

Consumatorii trebuie să verifice cu atenţie data durabilităţii minimale, data limită de consum a produselor (termen de valabilitate) şi în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc.) având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare şi refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect mâzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat şi consistenţă moale-îngheţată, ambalaje deformate etc.);

"Atunci când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru sănătatea dumneavoastră. Evitaţi să achiziţionaţi astfel de produse; Verificaţi dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră (temperatura menţionată de producător pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziţionat); Nu recongelaţi un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat, dacă producătorul interzice această acţiune (prin menţionare pe etichetă)", transmite oficialul ANPC în postarea sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299829.05RON
1 ETH = 14312.69RON
1 LTC = 384.09RON
1 XRP = 2.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel