Parcul fotovoltaic Doiceşti - Şotânga a fost pus în funcțiune

Delia Gheață |
Data publicării:
Parc fotovoltaic
Parc fotovoltaic

Cu o putere instalată de 80 MW, unitatea este parte a complexului energetic de la Doiceşti, care va include şi prima centrală cu reactoare modulare mici (SMR) din Europa.

"Complexul energetic de la Doiceşti va demonstra complementaritatea celor două surse curate de energie - nucleară şi regenerabilă - şi va reprezenta nu numai o capacitate optimă de producţie, cu posibilitatea de a varia producţia, ci şi o nouă viziune asupra surselor de generare pentru Sistemul Energetic Naţional al viitorului. (...) În viitor, întreg amplasamentul va fi reutilizat pentru funcţionarea centralei cu reactoare modulare mici, un exemplu pentru reintroducerea în sistem şi reutilizarea pentru producţia de energie, de data aceasta curată, a fostelor centrale pe cărbune", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Noul parc produce energie verde prin intermediul a peste 123.000 de panouri bifaciale monocristaline cu o durată de viaţă de 25 de ani, fiind construit pe o suprafaţă de peste 115 hectare, cu o capacitate instalată de 80 MW. Parcul fotovoltaic este racordat la Sistemul Energetic Naţional prin cele două staţii de transformare 110/20 kV Şotânga şi Doiceşti.

Energia produsă în centralele fotovoltaice va asigura puterea necesară tuturor echipamentelor şi utilajelor folosite în execuţia viitoarei Centrale SMR de la Doiceşti, precum şi energia necesară asigurării serviciilor interne ale Centralei SMR, după punerea acesteia în funcţiune.

Pentru amplasamentul parcului, au fost realizate lucrări de stabilizare a depozitelor de cenuşă rezultate din exploatarea cărbunelui, cu respectarea legislaţiei din domeniul protecţiei mediului ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM). În proces s-au respectat standardele de izolare a fostelor depozite, folosindu-se geotextile biodegradabile şi un strat de pământ, pentru a împiedica contactul resturilor de cenuşă cu mediul înconjurător, se precizează în comunicat.

Odată cu maturizarea proiectului SMR, parcul fotovoltaic va intra în patrimoniul RoPower, compania de proiect pentru dezvoltarea tehnologiei SMR în România. 

RoPower Nuclear SA, societate înfiinţată de către Nuclearelectrica SA şi Nova Power & Gas SRL, este compania de proiect pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti. RoPower combină expertiza celor doi acţionari - mamă şi are ca obiectiv, alături de partenerii NuScale, implementarea cu succes a reactoarelor modulare de mici dimensiuni pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, respectând cele mai înalte standarde şi reglementări naţionale şi internaţionale.

În prezent, RoPower şi NuScale realizează prima etapă a studiului FEED (Front-End Engineering and Design), menit să verifice în detaliu amplasamentul candidat preferat de la Doiceşti. Acest studiu constă într-o serie de activităţi şi studii iniţiale de inginerie şi proiectare, analize tehnice ale amplasamentului fostei centrale de la Doiceşti, estimarea calendarului şi costurilor specifice proiectului din România. În cadrul studiului FEED sunt aplicate de asemenea recomandările AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică), în urma misiunii AIEA Site and External Events Design (SEED), desfăşurată în august 2022, la solicitarea Nuclearelectrica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9756
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9753
USD
Azi 4.6134
Diferența -0.0230
Zi precendentă 4.6364
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 11-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9756 RON
USD flag1 USD = 4.6134 RON
GBP flag1 GBP = 5.7832 RON
CHF flag1 CHF = 5.0909 RON
AUD flag1 AUD = 3.0503 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3721 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4265 RON
SEK flag1 SEK = 0.4258 RON
XAU flag1 XAU = 351.8267 RON
Monede Crypto
1 BTC = 280628.14RON
1 ETH = 13401.05RON
1 LTC = 373.32RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17292.08 0.27%
BET-BK 3170.14 0.43%
BET-FI 59949.25 0.68%
BET-NG 1236.06 0.35%
BET-TR 35878.95 0.27%
BET-TRN 35051.99 0.27%
BET-XT 1469.34 0.32%
BET-XT-TR 3014.45 0.32%
BET-XT-TRN 2949.90 0.32%
BETAeRO 1033.62 0.01%
BETPlus 2550.85 0.25%
RTL 37974.26 0.32%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel