O celebră bază sportivă din Sectorul 1 va fi reabilitată

ciresarii_76873700
Primăria Sectorului 1 promite reabilitatea aceastei baze sportive
Baza Sportivă 'Cireşarii' urmează să fie reabilitată în baza unui protocol care va fi încheiat între Ministerul Educaţiei şi Primăria Sectorului 1, iar complexul va fi redeschis pentru cei care doresc să facă sport şi mişcare în aer liber.

Primăria Sectorului 1 precizează că încheierea protocolului a fost convenită, luni, în cadrul unei întâlniri dintre edilul Clotilde Armand şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

"Primăria Sectorului 1 urmează să facă investiţii în baza sportivă, iar clădirile vor fi reabilitate şi renovate. De asemenea, instituţia urmează să lanseze un concurs de proiecte pentru reamenajarea parcului şi a clubului sportiv 'Cireşarii'. Clubul Copiilor Sector 1 - Baza sportivă 'Cireşarii' a fost amenajat în 1947. Complexul a trecut, 30 de ani mai târziu, în administrarea Ministerului Educaţiei. În prezent, baza sportivă se află într-o stare avansată de degradare", se arată într-un comunicat postat pe site-ul primăriei.

Locuitorii Sectorului 1 vor afla dacă vor intra în starea de alertă

Potrivit aceleiaşi surse, în noiembrie 2020, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a iniţiat primele discuţii cu Ministerul Educaţiei pentru ca Baza sportivă 'Cireşarii' să fie modernizată şi redată comunităţii Sectorului 1.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close