Noul AN ȘCOLAR. Cum fac alții în pandemie. GERMANIA, spre exemplu

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Pe etape, cu măsuri stricte și teste gratuite
Pe etape, cu măsuri stricte și teste gratuite

În Germania s-au redeschis școlile. Dar nu, nu toate. Reînceperea cursurilor se va face pe etape din august până la mijlocul lunii septembrie și pe regiuni, Landuri. Primii elevi care au revenit, luni, în bănci, au fost cei din Macklemburg, unde gradul de infectare este cel mai scăzut din Germania și unde nu sunt decât 150.000 de elevi. Miercuri, a fost rândul celor din Hamburg să treacă din nou pragul unităților de învățământ. 

În alte 14 Landuri, reînceperea cursurilor școlare se va face cu pași mici și eșalonat până la mijlocul lunii viitoare. Bavarezii vor fi ultimii, pe 14 septembrie, când, în România ar urma să se redeschidă toate școlile. 

În Germania, educația este de resortul Landurilor, vacanțele sunt decalate și măsurile de igienă sporită impuse pe fondul pandemiei de coronavirus diferă de la o regiune la alta. Strategii locali de luni de zile își bat capul în căutarea celor mai sigure soluții, un efort soldat cu un catalog de reguli care variază de o regiune la alta. Un adevărat mozaic de norme pus la punct cu implicarea directă a medicilor și specialiștilor epidemiologi, mai ales în condițiile în care Germania se așteaptă la un al doilea val al pandemiei. 

Ce fac cadrele didactice

Nu, nimeni în Germania nu a vorbit de amânarea școlilor sau de înlocuirea cursurilor de clasă cu cele online. Toți au fost de acord că elevii trebuie să învețe la școală, în regim normal. Nu a există însă unanimitate de păreri când a venit vorba despre măsurile de garantare a securității sanitare. 

Dacă în majoritatea regiunilor germane masca este obligatorie pe culoare și în spațiile comune ale instituțiilor școlare, în Renania de Nord-Westfalia, unde elevii vor reveni în clase pe 12 august, masca va fi purtată inclusiv în sălile de curs ale colegiilor, liceelor și școlilor profesionale. Pentru elevii din clasele primare, masca este obligatorie doar în spațiile comune. Imediat și-au ocupat locul în bănci, micuții își pot scoate masca. 

Teste gratuite 

În privința cadrelor didactice, dacă sălile de clasă sunt relativ mici, astfel nu se poate asigura, pentru persoana de la catedră, distanța de cel puțin 1,5 metri față de elevi, dascălii vor purta mască. O regulă valabilă până pe 31 august, când autoritățile vor face un bilanț și vor decide dacă trebuie sau nu prelungită această măsură. În plus, tot personalul din grădinițe și unități școlare se pot testa gratuit, dacă doresc, la fiecare 15 zile până la vacanța din toamnă. De altfel, aproape toate Landurile vor pune în mod regulat la dispoziția profesorilor și educatorilor teste gratuite. 

Regulile diferă și în privința copiilor cu afecțiuni de sănătate sau care locuiesc cu o persoană bolnavă. În unele regiuni, pentru ca respectivii elevi să învețe online, părinții au simpla obligația de a înștiința conducerea școlii. În alte Landuri este nevoie de un certificat medical. Sunt și regiuni care cer participarea fizică la examene a copiilor care au urmat cursurile de la domiciliu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9715
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9707
USD
Azi 4.5614
Diferența -0.0031
Zi precendentă 4.5645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9715 RON
USD flag1 USD = 4.5614 RON
GBP flag1 GBP = 5.8088 RON
CHF flag1 CHF = 5.1628 RON
AUD flag1 AUD = 2.9953 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3679 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4309 RON
SEK flag1 SEK = 0.4392 RON
XAU flag1 XAU = 316.4037 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291679.04RON
1 ETH = 14961.57RON
1 LTC = 362.45RON
1 XRP = 2.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.07%
6 luni: 6.09%
12 luni: 6.10%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16355.86 0.05%
BET-BK 3019.50 0.05%
BET-FI 59361.43 -0.39%
BET-NG 1174.97 -0.01%
BET-TR 33936.46 0.05%
BET-TRN 33154.26 0.05%
BET-XT 1399.37 0.01%
BET-XT-TR 2870.92 0.01%
BET-XT-TRN 2809.46 0.01%
BETAeRO 1093.90 0.61%
BETPlus 2419.81 0.07%
RTL 35874.06 0.07%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel