Nouă modificare a Legii pensiilor. Stimulente speciale

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Cei care aiu această decizie vor beneficia de majoarea punctajului cu 50%
Cei care aiu această decizie vor beneficia de majoarea punctajului cu 50%

O nouă modificare a Legii pensiilor va fi adusă după adoptarea unei noi Ordonanțe de urgență care la ora actuală se află la Consiliul Economic și Social, pentru avizare.

Este vorba despre punctajul lunar realizat în perioada de după împlinirea condițiilor de pensionare care se va majora cu 50%, ceea ce înseamnă că acești angajați vor beneficia de pensii mai mari când vor decide să se pensioneze.

“Pentru asiguraţii care au realizat stagiul minim de cotizare şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare (…), punctajul lunar realizat în perioada respectivă se majorează cu 50%”, se spune în proiectul de OUG.

Cu alte cuvinte se încearcă stimularea angajaților de a-și continua activitatea în câmpul muncii.

În prezent cei care ăși continuă activitatea și după vârsta de pensionare primesc o majorare de doar 0,5%.

Pensionare. Vești bune pentru cei cu ani lucrați și în străinătate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0845
Diferența -0.0006
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4165
Diferența -0.0125
Zi precendentă 4.429
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0845 RON
USD flag1 USD = 4.4165 RON
GBP flag1 GBP = 5.7769 RON
CHF flag1 CHF = 5.4566 RON
AUD flag1 AUD = 2.8745 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1331 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4340 RON
SEK flag1 SEK = 0.4627 RON
XAU flag1 XAU = 568.9630 RON
Monede Crypto
1 BTC = 448199.01RON
1 ETH = 14691.05RON
1 LTC = 388.56RON
1 XRP = 9.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22886.800.82%
BET-BK4457.491.22%
BET-EF1250.510.80%
BET-FI84988.383.85%
BET-NG1714.660.59%
BET-TR53149.750.82%
BET-TRN51384.860.82%
BET-XT1974.991.09%
BET-XT-TR4492.151.09%
BET-XT-TRN4353.961.09%
BETAeRO918.050.49%
BETPlus3334.750.80%
RTL51329.770.79%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel