Norvegia a inaugurat primul port spațial din Europa de Vest

DCBusiness Team |
Data publicării:
Rampa de lansare / FOTO: https://andoyaspace.no/
Rampa de lansare / FOTO: https://andoyaspace.no/

Odată cu deschiderea de către compania Andøya Spaceport a primului port spațial operațional din Europa de Vest, Norvegia intră, practic, în cursa sateliților. 

Inaugurat de prințul moștenitor al Norvegiei, Haakon, acest port spațial este situat în Nordmela, pe insula Andøya. După finalizarea completă a lucrărilor, construcția va dispune de mai multe rampe de lansare.

Compania Isar Aerospace are acces exclusiv la acest obiectiv de infrastructură, realizată pe baza specificațiilor Isar Aerospace, inclusiv o rampă de lansare, facilități de integrare a sarcinii utile, precum și un centru de control al misiunilor. O configurație care, potrivit experților în domeniu, garantează o mai mare flexibilitate și securitate de planificare pentru lansarea de sateliți mici și mijlocii. 

Locul de lansare va susține vehiculul de transport Spectrum, aflat în prezent în faza de producție și care ar urma să fie testat curând. 

O cursă pentru mai mulți sateliți din Europa

Acest anunț din Norvegia vine la mai puțin de un an de la inaugurarea de către Suedia a portului spațial Esrange. Situl, dezvoltat pentru prima dată în anii 1960, a fost supus unor ample lucrări de modernizare și adoptare, astfel încât să poată permite trimiterea de sateliți. Ca și în cazul proiectului norvegian, baza suedeză a fost deja folosită pentru a trimite în spațiu numeroase rachete suborbitale. 

La ceremonia de inaugurare a participat inclusiv președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care, în discursul său, a subliniat importanța accelerării implementării programului spațial european. Cu câteva zile mai devreme, pe 10 ianuarie, Regatul Unit încercase fără succes să trimită sateliți în spațiu, ca parte a misiunii „Start Me Up”.

Ideea este că Europa încearcă să scape de dependența sa de alte țări, precum Statele Unite, pentru experimentele spațiale pe care le desfășoară. 

Relația cu alte națiuni

Într-un studiu publicat în Foreign Policy toamna trecută, Paul Wohrer, specialist în tehnologii spațiale, susține că Europa se află într-o poziție proastă pe tabla de șah a explorării spațiului.

Până de curând, au fost folosite lansatoarele spațiale Ariane 5, utilizate inclusiv pentru operațiuni comerciale, în special pentru televiziunea prin satelit. Dar aceste rachete nu se mai fabrică, iar succesoarea lor, Ariane 6, nu vor putea decola decât anul viitor.

„În ultimii cinci ani, am construit o rachetă care va dărâma cel mai mare obstacol din calea industriei spațiale europene: accesul suveran și competitiv la spațiu”, a declarat președintele Isar Aerospace, Daniel Metzler.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 392699.30RON
1 ETH = 13389.52RON
1 LTC = 351.97RON
1 XRP = 9.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel