Noi controale și noi amenzi la furnizorii de energie și gaze

Matei Ion |
Data publicării:
Degringoladă totală în emiterea facturilor / Foto: freepik.com
Degringoladă totală în emiterea facturilor / Foto: freepik.com

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat zece amenzi contravenţionale, în valoare de 195.000 de lei, companiilor furnizoare de electricitate şi de gaze naturale, în cadrul controalelor derulate de Comandamentul pentru Energie al instituţiei, a anunţat, luni, ANPC.

"Comandamentul pentru Energie creat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), aflat sub directa coordonare a preşedintelui Mihai Culeafă şi a directorului general Paul Anghel, a finalizat alte 22 de acţiuni de control la companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale către consumatorii casnici. Ca atare, comisarii ANPC au aplicat alte 10 amenzi contravenţionale în valoare de 195.000 lei, la care s-a adăugat şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii", se menţionează într-un comunicat remisredacției.

Printre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC se numără: nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu 1 noiembrie 2021; furnizarea de energie electrică, fără licenţă; nerespectarea termenului de facturare şi facturarea coasată pe două luni, iar informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea.

Enel Energie și Enel Energie Muntenia, amendate cu 400.000 de lei după facturile uriaşe

De asemenea, unele contracte emise nu conţineau preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu putea verifica modalitatea de calcul al compensării acordate. Totodată, comisarii ANPC au mai constatat practică comercială incorectă, în condiţiile în care majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Conform sursei citate, Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

"În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (prin poştă) sau predare personală la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor", se menţionează în comunicat. Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziţia consumatorilor din toată ţara un număr de telefon şi o adresă de e-mail dedicate.

De asemenea, în 14 ianuarie, ANPC a anunţat că a aplicat amenzi în valoare de 450.000 de lei unui număr de 27 de companii furnizoare de electricitate şi de gaze naturale, în cadrul controalelor derulate de Comandamentul pentru Energie al instituţiei în perioada 6-13 ianuarie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386567.51RON
1 ETH = 12918.91RON
1 LTC = 337.85RON
1 XRP = 8.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel