Mugur Isărescu, despre BNR în pandemie: Monitorizăm

Matei Ion |
Data publicării:
Mugur Isărescu
Mugur Isărescu

Evoluţiile în planul sănătăţii publice continuă să genereze incertitudini fără precedent şi riscuri majore la adresa perspectivei activităţii economice şi a funcţionării pieţelor financiare, cu impact asupra stabilităţii macroeconomice şi stabilităţii financiare, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Prin urmare, BNR va monitoriza mai departe toate evoluţiile relevante şi va actualiza evaluările, continuând totodată să acţioneze în direcţia furnizării lichidităţii necesare sistemului bancar (fără a afecta stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului), în condiţiile unei reduceri graduale şi sustenabile a ratelor de dobândă; măsurile vor fi atent calibrate astfel încât să nu descurajeze economisirea internă, care reprezintă principala sursă de finanţare a economiei reale şi a sectorului bugetar", afirmă Mugur Isărescu, într-o declaraţie de presă transmisă AGERPRES.

Acesta precizează că, în ultimele săptămâni, Banca Naţională a României a continuat să monitorizeze şi să evalueze datele relevante din perspectiva impactului economic al pandemiei de corona virus, precum şi efectele deciziilor şi măsurilor de politică monetară adoptate de CA al BNR în şedinţele din 20 martie 2020 şi 29 mai 2020, acţionând, totodată, pentru punerea lor în practică.

"Deficitul de lichiditate pe piaţa monetară s-a menţinut la cote relativ importante; în consecinţă BNR a continuat să furnizeze lichiditate instituţiilor de credit prin operaţiuni repo efectuate pe baze bilaterale, media zilnică a stocului acestor operaţiuni situându-se în perioada 15 iunie - 15 iulie la circa 3,7 miliarde lei", menţionează Mugur Isărescu.


Totodată, banca centrală a continuat cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piaţa secundară, al căror volum total a ajuns în data de 15 iulie 2020 la aproape 4,4 miliarde lei.

Potrivit BNR, această abordare a permis funcţionarea fluentă a pieţei monetare şi a altor segmente ale pieţei financiare, în vederea finanţării în bune condiţii a cheltuielilor bugetare şi economiei reale, în condiţii de relativă stabilitate a cursului de schimb leu/euro.

Astfel, în perioada 15 iunie - 15 iulie 2020, pe piaţa primară a titlurilor de stat s-au derulat 12 emisiuni ale MFP, în valoare totală de circa 10 miliarde lei, majoritatea fiind consistent suprasubscrise. De altfel, în luna iunie, emisiunile de titluri de stat au consemnat al doilea vârf istoric ca valoare brută, şi un maxim absolut ca valoare netă. Randamentele medii acceptate în cadrul licitaţiilor au continuat să coboare, mai accentuat în cazul titlurilor pe termen mai lung, inclusiv în condiţiile unei uşoare corecţii descendente a marjei de risc.

BCR oferă sfaturi practice pentru antreprenori

În acelaşi timp, cotaţia ROBOR3M a scăzut la 2,15% - cel mai redus nivel post-aprilie 2018 -, iar IRCC s-a diminuat la începutul trimestrului III la 2,41%; totodată, cotaţiile de referinţă de pe piaţa secundară a titlurilor de stat s-au stabilizat la valori apropiate minimelor din acest an atinse în prima decadă a lunii martie, pe aproape toate scadenţele.

Guvernatorul precizează că, la rândul lor, ratele dobânzilor la creditele noi acordate de bănci populaţiei şi firmelor au avut o tendinţă evidentă de scădere în ultimele luni, media lor ajungând în aprilie la 6,05%, de la 7,24% în februarie 2020, în timp ce rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen a rămas relativ constantă (2,09% în aprilie şi mai, faţă de 2,12% în februarie).

"Drept consecinţă, ecartul dintre ratele medii ale dobânzilor la credite şi cele la depozite s-a redus pronunţat, atingând în aprilie cea mai mică valoare din ultimii 9 ani şi jumătate, iar pe segmentul societăţilor nefinanciare ecartul a coborât în mai a.c. la un minim istoric", se mai precizează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3903
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.3851
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3903 RON
GBP flag1 GBP = 5.8391 RON
CHF flag1 CHF = 5.3278 RON
AUD flag1 AUD = 2.8496 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.1834 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4553 RON
XAU flag1 XAU = 466.0411 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413583.65RON
1 ETH = 7937.44RON
1 LTC = 383.62RON
1 XRP = 9.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16681.72-2.67%
BET-BK3115.51-2.40%
BET-EF909.70-2.58%
BET-FI58770.40-3.52%
BET-NG1208.79-2.36%
BET-TR36785.99-2.67%
BET-TRN35755.85-2.67%
BET-XT1430.21-2.69%
BET-XT-TR3100.34-2.69%
BET-XT-TRN3019.98-2.69%
BETAeRO815.21-2.55%
BETPlus2460.14-2.69%
RTL37260.70-2.56%

Opinii

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel