Moscova a ridicat tonul la Finlanda! În joc sunt zeci de milioane de euro

hermitage-museum_19718600
Unele aparținea faimosului muzeu Ermitaj, rămas acum fără vizitatori străini
Moscova nu a făcut mare tevatură în jurul imobilelor care i-au sechestrate pretutindeni în contextul sancțiunilor impuse de Occident ca urmare a invadării Ucrainei. Dar când vine vorba de opere de artă, lucrurile par să se schimbe. În ultimă instanță, sunt valoari importante. 

Rusia cerut Finlandei să-i restituie mai multe opere de artă aparţinând unor muzee ruseşti, aflate în tranzit prin ţara nordică și care au fost confiscate de autorităţile finlandeze în cadrul sancţiunilor europene împotriva Moscovei, relatează AFP.

"Ambasadorul Finlandei la Moscova, Antti Helantera, a fost convocat la Ministerul de Externe rus pe 7 aprilie", a afirmat diplomaţia rusă într-un comunicat, precizând că a "protestat ferm" împotriva confiscării operelor de artă, aflate în tranzit prin Finlanda.

Finlanda a anunţat miercuri confiscarea acestor opere de artă, în valoare de peste 40 de milioane de euro, în cadrul sancţiunilor europene împotriva Moscovei, impuse după invazia Rusiei în Ucraina.

Nu poate fi supusă 

La rândul ei, diplomaţia rusă a denunţat o decizie "arbitrară din punct de vedere juridic".

"Restituirea bunurilor culturale, care se aflau legal în străinătate în cadrul cooperării dintre muzee, nu poate fi supusă restricţiilor", a insistat Ministerul de Externe rus.

"Moscova se aşteaptă ca autorităţile finlandeze să ia cât mai curând decizia de a asigura restituirea operelor de artă aparţinând muzeelor din Rusia", a mai spus ministerul.

Citește și "Atacuri chimice" în Ucraina. OMS se pregătește pentru orice scenarii

Obiecte de patrimoniu

Potrivit autorităţilor vamale finlandeze, tablourile, statuile şi alte antichităţi au fost estimate la o valoare totală de 42 de milioane de euro.

Autorităţile finlandeze au păstrat discreţia cu privire la lucrările în cauză, însă au confirmat că unele aparţin celebrului Muzeu Ermitaj din Sankt Petersburg. Operele de artă se întorceau în Rusia prin Finlanda, după ce au fost împrumutate unor muzee din Italia şi Japonia.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close