Ministrul Sănătății: Ne așteptăm la un val de infecții

ioana-mihaila_00958300
Ioana Mihailă
Tulpina Delta începe să devină dominantă, iar România s-ar putea aștepta un o creștere importantă a numărului de infecții în următoarrea perioadă, a declarat joi, la TVR, ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, care a subliniat că persoanele vaccinate sunt protejate.

„Dacă avem suficientă populație vaccinată, spitalele nu mai sunt depășite. Dacă nu mai sunt depășite, înseamnă că cei care dezvoltă forme de boală care necesită spitalizare au acces mai ușor la servicii medicale”, a spus ministrul.

Ioana Mihăilă a precizat că scenariile INSP nu ajung totuși la numerele de infectări din perioada de vîrf din toamna trecută, de circa 10.000 de cazuri zilnic. „Ei au estimat că la mijocul lui septembrie am putea avea peste 1.600 de cazuri pe zi, dar la cum evoluează lucrurile le vom solicita reanalizarea, pentru că evoluția ar putea fi mai rapidă și numărul mare de cazuri să apară mai repede decât 15 septembrie”, a spus Ioana Mihăilă.

Vaccinul Pfizer. Cât timp durează imunutatea. Rezultate UIMITOARE după a treia doză

Ministrul spune că nici din punct de vedere medical și nici din punct de vedere economic oficialii nu se gândesc la același tip de restricții ca acelea care au fost anul trecut. „În primul rând avem acest obiectiv comun, de a nu restricționa activitățile economice și înțelegem că din punct de vedere medical persoanele vaccinate nu sunt expuse la același risc ca persoanele nevaccinate. Știm care sunt activitățile cu risc mare de transmitere a bolii, cum sunt restaurantele, iar acolo să permitem accesul fie pe certificat verde fie pe certificat de vaccinare”.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close