Ministrul italian: Italia are la dispoziţie doar 48 de ORE

Antonia Popescu |
Data publicării:
COVID-19: Lockdown în toată Italia
COVID-19: Lockdown în toată Italia

Ministrul italian al sănătăţii a declarat duminica aceasta că noile date privind contaminările cu noul tip de coronavirus sunt ''îngrozitoare'' şi că Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe menite să oprească răspândirea virusului, informează Reuters.

Duminică, Italia a înregistrat aproape 32.000 de noi contaminări, cel mai mare număr zilnic de la declanşarea pandemiei, şi circa 300 de noi decese cauzate de COVID-19. În total, numărul de persoane care au murit de COVID-19 în Italia a ajuns la 38.618.

Prințul Charles, îndurerat! REGRETUL său cel mai MARE

"Avem 48 de ore pentru a încerca să aprobăm o nouă înăsprire a restricţiilor, este vorba de prea mulţi oameni" victime ale noului coronavirus, a spus ministrul Roberto Speranza, citat de Corriere della Sera.

Un nou lockdown pare a fi singura opţiune pentru a reduce numărul de contaminări şi decese, a spus ministrul, însă există încă îndoieli în legătură cu modul în care ar trebui gestionate şcolile şi îmbunătăţite condiţiile din transportul public.

Săptămâna trecută, guvernul italian condus de premierul Giuseppe Conte a impus restricţii în domeniul afacerilor, ordonând ca restaurantele şi barurile să nu mai primească clienţi după orele 18:00 şi închiderea totală a sălilor de fitness, de cinema şi a teatrelor, în încercarea de a stăvili această resurgenţă accelerată a coronavirusului.

Numeroase oraşe şi regiuni, inclusiv Lombardia, cea mai afectată de pandemie, au interzis de asemenea circulaţia locală pe timpul nopţii.

Premierul Conte a spus în repetate rânduri că vrea să evite o nouă carantină la nivel naţional, care ar afecta şi mai mult economia deja fragilă a Italiei, însă noile restricţii impuse de curând par a fi insuficiente pentru a opri răspândirea virusului.

Duminică, guvernul central s-a întâlnit cu reprezentanţi ai guvernelor regionale şi partidelor de opoziţie. Un decret ce ar putea limita călătoriile între regiuni, impune carantine locale, în zone cu rată mare de contaminare, şi extinde şcoala de acasă este aşteptat să fie anunţat încă de luni dimineaţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0453
Diferența -0.0019
Zi precendentă 5.0472
USD
Azi 4.3983
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3983
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0453 RON
USD flag1 USD = 4.3983 RON
GBP flag1 GBP = 5.8892 RON
CHF flag1 CHF = 5.3779 RON
AUD flag1 AUD = 2.8081 RON
DKK flag1 DKK = 0.6763 RON
CAD flag1 CAD = 3.1900 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4521 RON
XAU flag1 XAU = 476.0454 RON
Monede Crypto
1 BTC = 463690.21RON
1 ETH = 10614.55RON
1 LTC = 373.72RON
1 XRP = 9.50RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18602.45-1.18%
BET-BK3487.15-0.53%
BET-EF1014.11-1.13%
BET-FI61451.880.41%
BET-NG1342.03-0.95%
BET-TR42887.19-1.18%
BET-TRN41493.99-1.18%
BET-XT1586.83-0.94%
BET-XT-TR3582.19-0.94%
BET-XT-TRN3474.66-0.94%
BETAeRO867.150.29%
BETPlus2730.97-1.15%
RTL41356.44-1.26%

Opinii

Oameni pe strada

Harta sărăciei și a bogăției în Europa: Ce loc ocupă România - Analiză

Luxemburg și Irlanda se află în fruntea...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump și Elon Musk

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel