Ministrul Finanțelor: Munca este impozitată excesiv. Impozitul progresiv poate fi soluția

Matei Ion |
Data publicării:
Adrian Câciu / Foto: gov.ro
Adrian Câciu / Foto: gov.ro

Ministrul de Finanțe Adrian Câciu spune că impozitarea progresivă trebuie analizată iar impozitarea muncii este excesivă, ceea ce conduce la scăderea performanței.

După ce anul trecut a fost abandonată discuția referitoare la impozitare bogaților, oficialul a afirmat într-un interviu că tema ar putea să fie reluată în acest an.

„Ceea ce trebuie să analizăm foarte atent, din punctul meu de vedere, este taxarea muncii versus taxarea capitalului. În România, spre deosebire de alte țări, există un dezechilibru, iar munca și valoarea adăugată sunt taxate mai puternic în contextul în care capitalul nu este la fel de echilibrat taxat sau nu la fel”, a spus Câciu.

Ministrul a mai spus că analiza va fi făcută impreună cu mediul economic și cu instituțiile financiare internaționale. Acesta a mai explicat că genul de considerații ”numai bogații sunt de vină și trebuie să plătească taxe” nu va face bine analizei, dar că într-adevăr, o discuție pe tema taxei de solidaritate merită reluată iar solidaritatea trebuie să existe.

Adrian Câciu a spus că discuția nu trebuie să ajungă în zona bogați versus săraci: ”Cred că o să ajungem într-o zonă în care o să așezăm regimul fiscal de așa manieră încât să încurajăm dezvoltarea clasei de mijloc. Pentru că orice societate civilizată din lumea aceasta are o clasă de mijloc puternic dezvoltat. Din păcate, România nu are această clasă de mijloc puternic dezvoltată. Nu se creează aceasta dincolo de stimulii economici și de accesul la capital, se creează și printr-o fiscalitate stimulativă. Noi nu am avut această ă fiscalitate stimulativă. Noi impozităm foarte mult munca. Cu cât muncești mai mult, cu atât plătești mai mult. Or asta descurajează performanța. Este o chestiune care ar trebui să ne dea de gândit. Ar trebui să ne ducem într-o zonă de rezonabilitate, pentru că dacă tu taxezi performanța vei inhiba acest lucru și iar performanța este calea către progres și dezvoltare”.

Câciu a mai explicat la Digi24, duminicp seară, că există o diferență între taxă de solidaritate și impozitarea progresivă, notează Mediafax.

„Sunt foarte diferite abordările: una e taxa de solidaritate și una este impozitarea progresivă. România este o insulă, din punctul meu de vedere, a unei așa zise cote unice, care nu există în România. Poate a existat în 2005, dar în momentul ăsta, România nu are o cotă unică. (...) Evident, eu cred că impozitarea progresivă și-a dovedit valoarea, pentru că a dus la progrese în cvasimajoritatea statelor lumii. Taxarea pe bază de cotă unică poate fi sau a putut fi bună pentru România, într-un anumit context. În acest context sau în contextul actual, cred că ar trebui să ne uităm mai atent dacă să rămânem în această zonă a unei sintagme - că, încă o dată, nu avem cotă unică, gen cotă unică -, sau este util să utilizăm instrumente progresive”, a spus ministrul.

Ministrul Finanţelor: Anul 2029 este o ţintă viabilă pentru aderarea la euro

Oficialul a mai explicat că discuția din coaliție va demara după ce membrii Guvernului vor avea primele analize făcute de instituțiile financiare internaționale. Acesta a spus că a cerut asistență financiară Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale și Comisiei Europene, astfel încât analiză pe regimul fiscal să nu fie una politizată, ci să fie una tehnică și ajustată la ceea ce înseamnă potențialul economic.

Ministrul Finanțelor a mai spus, despre o posibilă renunțare la cota unică și impunerea unui eventual impozit progresiv că poate să fie o abordare graduală de aplicare a noului regim fiscal.

„Analiza se va face pe mai multe etape. În cadrul ministerului de finanțe avem creat un Comitet consultativ la care din care vor face parte toate entitățile economice, asociațiile reprezentative ale patronatelor, dar și ale sindicatelor, precum și experți specialiști în consultant fiscal de top și reprezentanți ai pieței de piețe de capital și reprezentanți ai ASF și reprezentanți ai mediului academic și evident alături de ceea ce înseamnă analiza sectorială sau pe grupuri de lucru din acel comitet, vom aștepta ceea ce înseamnă analiza din partea instituțiilor financiare internaționale. În contextul în care vom avea un ansamblu de soluții și de evaluări și de studii care să fie foarte bine fundamentate, vom începe să le prezentăm în guvern. După analiza din guvern sau chiar în paralel cu analiza aceasta din guvern - și în paralel vom avea și dezbateri publice -, le putem duce în zona de dezbatere politică. Important pentru România este să-și regăsească echilibrul fiscal”, a precizat Adrian Câciu.

Ministrul a mai explicat că în România este un context regional în care pierde competitivitate prin fiscalitate: „Atât vecinii noștri unguri, cât și cei bulgari au impozite directe mai mici decât noi”.

Dacă noile impozite vor fi aplicate din 2023, ele se vor face gradual, a mai spus Câciu, însă este exclus ca românii să fie puși în situația de a depune toți declarații de avere.

„Vedem ce rezultă din această analiză. Decizia o vom lua probabil politic și va fi una graduală. După ce va fi luată decizia, se va aplica după 6 luni. Deci va fi un element de predictibilitate, iar acest calendar, dacă va fi unul gradual de aplicare, va fi stabilit public prin actele normative. Deci nu va fi o chestiune care, dacă ai luat o decizie astăzi, vei aplica de mâine. Asta este exclus. (...) Dar nu s-a discutat despre o declarație de avere. (...) Acum știți cum este cu declarațiile sau cu ceea ce înseamnă relația cu fiscul, unde vrem să ajungem. Cetățeanul ar trebui să nu mai facă niciun efort pentru a fi fiscalizat. Pur și simplu să primească de la bancă o notificare în care să i se spună: sau . Deci nu cu efortul cetățeanului trebuie să facă această relație, aceasta trebuie să fie exact cum este în America, America își face treaba singură și te înștiințează americanii dacă mai ai de plătit sau dacă ai de primit”, a explicat Adrian Câciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9695
Diferența -0.0035
Zi precendentă 4.973
USD
Azi 4.6078
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6085
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9695 RON
USD flag1 USD = 4.6078 RON
GBP flag1 GBP = 5.8126 RON
CHF flag1 CHF = 5.1124 RON
AUD flag1 AUD = 3.0018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6662 RON
CAD flag1 CAD = 3.4003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4304 RON
XAU flag1 XAU = 330.7911 RON
Monede Crypto
1 BTC = 323357.39RON
1 ETH = 16315.99RON
1 LTC = 476.86RON
1 XRP = 2.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.06%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17031.25 0.60%
BET-BK 3113.11 0.29%
BET-FI 60638.81 -0.10%
BET-NG 1228.18 0.91%
BET-TR 35337.80 0.60%
BET-TRN 34523.30 0.60%
BET-XT 1452.93 0.53%
BET-XT-TR 2980.81 0.53%
BET-XT-TRN 2917.00 0.53%
BETAeRO 1079.57 -0.47%
BETPlus 2511.49 0.55%
RTL 37420.32 0.60%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel