Mergem la plajă! Ce avem voie și ce nu

Matei Ion |
Data publicării:
Oameni în vacanță
Oameni în vacanță

Ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii (MS) împreună cu Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru aprobarea normei privind măsurile specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în activităţile de operare a plajelor turistice a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial.

Începând cu data de 1 iunie 2020 sunt permise activităţile de operare a plajelor turistice, iar ordinul emis este valabil exclusiv pe perioada stării de alertă.

"Măsurile specifice cuprinse în Ordin sunt obligatorii pentru toţi operatorii economici sau, după caz, administratorii care desfăşoară activităţi de operare a plajelor turistice, dar şi pentru toţi cetăţenii care vor utiliza plajele turistice de pe litoralul românesc. Setul de măsuri a fost realizat de experţii epidemiologi din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă", se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte măsurile specifice pentru protecţia turiştilor, acestea prevăd respectarea unei distante de doi metri (stânga/dreapta, faţă/spate) între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi, totodată, păstrarea unei distanţe de doi metri atât între turiştii care nu fac parte din aceeaşi familie, cât şi de către personalul angajat.

Scuturile de față, mai sigure decât măștile? Ce spun specialiștii

Accesul la plajă se va realiza prin puncte semnalizate şi culoare unidirecţionale, iar servirea clienţilor se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienţilor în punctele de servire.

"Dacă limitele de capacitate stabilite sunt depăşite şi distanţa fizică nu poate fi menţinută, administratorii plajelor au obligaţia de a restricţiona accesul publicului. Aceştia trebuie, de asemenea, să monitorizeze permanent starea de sănătate a personalului lucrător şi să interzică accesul persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile. Orice suspiciune sau caz confirmat de COVID-19 va fi imediat notificată direcţiilor de sănătate publică judeţene", se arată în document.

Modul de aplicare a măsurilor specifice cuprinse în Ordinul comun va fi controlat de personalul de specialitate din cadrul MMAP, MS, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti, structurilor de specialitate ale MEEMA şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz, conform legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Conform măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru activităţile de operare a plajelor turistice cuprinse în ordin, operatorii economici sau administratorii, după caz, din sectorul plajelor turistice, înainte de reluarea activităţilor, au obligaţia de a verifica starea de întreţinere a tuturor spaţiilor, facilităţilor, echipamentelor şi de a revizui planurile şi procedurile de igienizare, dezinfecţie şi de autocontrol pentru creşterea frecvenţei acestor operaţiuni.

Vouchere de vacanță. Modificări. Valoare și valabilitate

De asemenea, alte obligaţii ale operatorilor economici sunt: asigurarea de dispozitive şi produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor personalului lucrător, a spaţiilor, facilităţilor, echipamentelor şi ustensilelor utilizate; igienizarea şi dezinfecţia cu substanţe biocide avizate, a tuturor spaţiilor, facilităţilor, echipamentelor, a grupurilor sanitare utilizate de personalul lucrător din cadrul operatorilor economici sau ale administratorilor, după caz, şi a celor utilizate de clienţi; reinstruirea sub semnătură a personalului lucrător cu privire la regulile generale de igienă ce trebuie respectate la nivelul unităţilor, inclusiv asupra măsurilor suplimentare în ceea ce priveşte prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2; la intrarea în unitate se va face un triaj observaţional al angajaţilor (accesul personalului cu semne vizibile de infecţie respiratorie va fi interzis), conform prevederilor ordinului comun al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă; asigurarea supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, prin încheierea de către medicul de medicina muncii a fiselor de aptitudini pentru personalul lucrător, cu modificările şi completările ulterioare; asigurarea distanţării fizice în rândul angajaţilor; asigurarea că personalul lucrător are efectuate cursurile privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, Cercetării si Tineretului nr.1225/5031/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, cu modificările şi completările ulterioare.

La finalizarea măsurilor luate înainte de demararea activităţii, operatorii economici sau administratorii, după caz, sunt obligaţi să păstreze, la nivelul unităţii, documente prin care să se demonstreze că au fost implementate măsurile prevăzute anterior, iar aceste documente vor fi puse la dispoziţia organelor de control, ori de câte ori se solicită.

După reluarea activităţii, operatorii economici, respectiv administratorii plajelor, după caz, trebuie să realizeze: respectarea planurilor şi procedurilor specifice şi formularea unui plan intern de măsuri destinate prevenirii transmiterii noului coronavirus, atât între lucrătorii unităţii, cât şi în relaţia cu clienţii; creşterea frecvenţei operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie cu produse biocide avizate, pe bază de proceduri documentate, a tuturor spaţiilor, facilităţilor, echipamentelor utilizate de personalul lucrător şi de către clienţi; monitorizarea permanentă a stării de sănătate a personalului lucrător şi interzicerea accesului persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile; personalul va fi instruit şi informat cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 şi în special a necesităţii menţinerii permanente a regulilor adecvate de igienă şi de protecţie sanitară;notificarea direcţiei de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul în care există suspiciuni sau cazuri confirmate de COVID-19 la personalul lucrător; aplicarea măsurilor de igienizare corespunzătoare a spaţiului de lucru, în cazul în care un angajat a fost depistat pozitiv la COVID-19, conform normelor in vigoare.

În ceea ce priveşte măsurile de protecţie a turiştilor, operatorii economici sau administratorii, după caz, au următoarele obligaţii privind protecţia turiştilor în spaţiile în care aceştia au acces: vor amplasa la loc vizibil regulamentele de acces şi de comportament pe plajă; se asigură măsuri pentru respectarea unei distante de doi metri (stânga/dreapta, faţă/spate) între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite, iar pentru estimarea capacităţii plajei cu menţinerea distanţei fizice se pot folosi atât proiecţii de date anterioare cât şi monitorizare activă.

Vacanță în Grecia sau Bulgaria? Ce riști când te întorci

În document se precizează că administratorii vor asigura accesul pe plajă în limitele de capacitate adoptate, cu menţinerea distanţei fizice, descurajarea aglomerării şi limitarea adunărilor mari.

De asemenea, pentru atingerea obiectivelor de reducere a riscului de transmitere a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, administratorii plajelor trebuie să adopte măsuri pentru: restricţionarea accesului la plajă dacă limitele de capacitate stabilite sunt depăşite şi distanţa fizică nu poate fi menţinută; asigurarea accesului prin puncte de intrare clar semnalizate; stabilirea de culoare unidirecţionale, separate, de intrare şi de ieşire; rezervarea utilizării plajei pe anumite perioade de timp se face prin intermediul unui sistem de rezervare online sau telefonic şi / sau adoptarea de ore strategice de funcţionare sau criterii de închidere flexibile; colaborare cu forţele de ordine pentru redirecţionarea sau devierea vehiculelor / persoanelor, dacă este atinsă capacitatea maximă stabilită; limitarea numărului de angajaţi care interacţionează cu publicul.

În privinţa accesului în zonele adiacente interioare (de exemplu, zone de schimbare, vestiare, toalete) trebuie să respecte regulile de distanţarea fizică; trebuie să se menţină o distanţă de cel puţin 2 metri între persoane (inclusiv angajaţii) în orice moment, excepţie: membri ai aceleiaşi familii sau dacă siguranţa activităţii de bază necesită o distanţă mai scurtă (de exemplu, ridicarea echipamentelor grele); se amenajează zonele de lucru (de exemplu, scaune pentru salvamari, turnuri) astfel încât, cei care prestează servicii pe plajă să stea distanţaţi la cel puţin 1,5 metri; atunci când distanţarea nu este posibilă, trebuie să se prevadă utilizarea măştilor de protecţie sau să se adopte bariere fizice, cum ar fi panourile de plastic/plexiglas; instalarea unor bariere fizice la punctele de plată, acestea fiind amplasate între spaţiul rezervat angajaţilor şi public; servirea clienţilor se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienţilor în punctele de servire; se evită, pe cât posibil, servirea de produse şi băuturi neambalate; gustările şi băuturile servite vor fi preambalate individual.

În cazul plajelor neconcesionate, administraţia publică locală va răspunde de menţinerea regulilor de distanţare fizică şi evitarea formării de aglomerări, se arată în ordin.

Nu în ultimul rând, este obligatorie semnalizarea distanţelor corespunzătoare cu delimitarea vizibilă a sensului pentru zonele de intrare şi ieşire, pentru a controla prezenţa/densitatea utilizatorilor; echipamentul de plajă (de exemplu, scaune, şezlonguri, umbrele) trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie partajate între persoane care nu sunt membri de familie cu acelaşi domiciliu; înainte şi după fiecare utilizare, echipamentele de plajă (de exemplu, scaune, şezlonguri, umbrele) vor fi curăţate şi dezinfectate cu produse biocide avizate; toaletele de pe plajă trebuie asigurate cu consumabile adecvate pentru respectarea igienei: apă, săpun, dezinfectant cu cel puţin 60% alcool, prosoape de hârtie şi coşuri de gunoi fără atingere. Se va asigura curăţarea şi dezinfecţia frecventă a acestora.

Normele mai prevăd şi curăţarea şi dezinfectarea cel puţin zilnic a suprafeţelor atinse frecvent.

Nu sunt premise activităţi sportive sau de agrement decât în spaţii special amenajate cu acest scop, cu limitarea numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. E necesară semnalizare personalizată specifică atât pentru angajaţi cât şi pentru utilizatori cu privire la măsurile preventive generale, cum ar fi: "respectaţi regulile de igienă privind spălatul pe mâini" şi "folosiţi masca de protecţie ori de câte ori nu se poate respecta distanţa fizică de minimum 2 metri".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295487.23RON
1 ETH = 15349.00RON
1 LTC = 392.04RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel