Menținerea Legilor pensiilor și salarizării, prevăzută în pactul bunăstării propus de premier

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Pactul propus de Viorica Dăncilă pentru bunăstarea românilor prevede un angajament între toate partidele parlamentare că nu vor modifica Legea pensiilor sau Legea salarizării. Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a anunțat că pactul a fost trimis către toate partidele.

„În urmă cu câteva minute PSD a transmis conținutul acestui acord către toate partidele și formațiunile parlamentare, pe care le invităm să analizeze și să semneze propunerea noastră. Am trimis de asemenea acest text spre informare și către partenerii sociali, sindicate și patronate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al partidului, Valeriu Steriu.

Redăm integral textul Pactului propus de Viorica Dăncilă:

„Noi, formațiunile politice cu reprezentare în Parlamentul României - Legislatura 2016-2020, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, Partidul Pro România, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Mișcarea Populară și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale din Camera Deputaților, luând în considerare încrederea cu care ne-au învestit cetățenii români pentru a le reprezenta interesele, Ne angajăm în fața acestora să respectăm prevederile prezentului Pact, document care urmărește realizarea pe termen lung a consensului politic privind menținerea în vigoare a unui set de măsuri esențiale pentru creșterea nivelului de trai în România. Ne angajăm în fața cetățenilor României să nu aducem atingere în niciun fel bunăstării românilor pe care îi reprezentăm, indiferent dacă vom fi la guvernare sau în opoziție. Astfel, noi, partidele semnatare ale prezentului PACT,

Cu privire la pensiile românilor, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea Pensiilor care prevăd: majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 la 1775 lei, creșterea nivelului indemnizației minime la 775 lei începând cu 1 septembrie 2020 și recalcularea pensiilor.

Cu privire la salariile românilor, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Legea Salarizării care prevăd: majorarea salariilor din întregul sistem public, prevăzută la 1 ianuarie 2020 și 1 ianuarie 2021, majorarea salariilor din Educație de la 1 septembrie 2020, acordarea de vouchere de vacanță și indemnizații de hrană, acordarea de sporuri, prime și bonusuri.

Cu privire la susținerea facilităților pentru IMM-uri, Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul Fiscal care vizează impozitarea întreprinderilor mici și mijlocii cu cifra de afaceri anuală mai mică de 1 milion de euro. Cu privire la sistemul de impozitare,
Ne angajăm să nu susținem modificarea / amânarea aplicării articolelor din Codul Fiscal care vizează nivelul de impozitare al persoanelor fizice și juridice care desfășoară activități independente. Cu privire la antreprenorii debutanți, Ne angajăm să continuăm aplicarea anuală a Programului Start-Up Nation privind acordarea de granturi în valoare de 200.000 lei pentru un număr de 10.000 de firme debutante.

Modificări asupra actelor normative menționate pot fi inițiate sau acceptate de către semnatarii acestui Pact strict în sensul îmbunătățirii sau acordării de facilități suplimentare beneficiarilor, fără a afecta în niciun fel drepturile oamenilor și angajamentele luate în fața acestora”, se arată în documentul obținut de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501049.86RON
1 ETH = 19569.05RON
1 LTC = 492.97RON
1 XRP = 13.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20882.500.06%
BET-BK4034.590.02%
BET-EF1130.820.06%
BET-FI73519.52-0.27%
BET-NG1522.690.09%
BET-TR48460.200.06%
BET-TRN46854.490.06%
BET-XT1788.700.03%
BET-XT-TR4064.080.03%
BET-XT-TRN3939.480.03%
BETAeRO952.990.02%
BETPlus3058.600.06%
RTL46729.660.08%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel