Mare companie românească vrea să recruteze noi angajați. O șansă pentru tineri

kobu-agency-7okkfhxrxnw-unsplash_15601700
O șansă pentru tineri
Este vorba despre Antibiotice Iaşi, lider mondial în producţia substanţei active Nistatină, și care, prin programului "Colegiul Tehnic a+", și-a propus să recruteze noi angajaţi din mediul rural.

"Suntem unul dintre cei mai mari angajatori din judeţul Iaşi şi ne dorim ca modul în care ne desfăşurăm activitatea să aducă plus valoare atât pentru angajaţii noştri cât şi pentru comunităţile locale. Succesul nostru pe termen lung depinde în egală măsură de aceştia, iar angajamentul nostru puternic pentru o dezvoltare sustenabilă poate fi atins doar dacă cei din jurul nostru cresc odată cu noi. Prin implementarea unei asemenea iniţiative ne dorim să contribuim la dezvoltarea socială şi economică a grupurilor vulnerabile din mediul rural", spun reprezentanţii companiei, într-un comunicat.

"Colegiul Tehnic a+", parte a "Academiei a+", o platformă axată pe programe de educaţie, inovaţie, susţinere şi dezvoltare a competenţelor profesionale, este structurat pe ateliere de dezvoltare profesională, o îmbinare echilibrată între teorie şi practică, ce va asigura potenţialilor angajaţi (circa 25 de participanţi) toate competenţele necesare practicării cu succes a unei meserii specifice industriei farmaceutice.

În cadrul "Colegiului Tehnic a+" se pot înscrie persoane cu studii medii, cu sau fără bacalaureat, din localităţile rurale limitrofe Iaşiului, interesate să înveţe şi să evolueze profesional. Pe parcursul celor 6 luni ale programului de internship, participanţii vor avea acces gratuit la toate resursele materiale ale companiei şi la cei mai buni specialişti de la care să înveţe o meserie de viitor. De asemenea, participanţii vor beneficia de o serie de facilităţi precum şi de o indemnizaţie lunară în valoare de 1.500 lei net.

Citește și Ajutorul social se poate pierde. Beneficiarii au o nouă obligație

La sfârşitul programului, în luna septembrie 2022, absolvenţii au posibilitatea să se angajeze în companie şi să se alăture echipei de profesionişti a Antibiotice, care porduce peste 150 de medicamente, din 11 clase terapeutice.

Antibiotice Iaşi, producător farmaceutic român de medicamente generice cu o tradiţie de peste 65 de ani, numără, în prezent, peste 1.400 de angajaţi, de la farmacişti, medici, ingineri chimişti și biologi, la economişti, tehnicieni etc.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close