Legea porcului. Măsuri draconice pentru crescătorii de animale

DCBusiness Team |
Data publicării:
Crescătorie de porci
Crescătorie de porci

Până la finalul acestei luni vor fi emise normele de aplicare a Legii porcului. Actul normativ va oferi autorităţilor pârghiile necesare combaterii pestei porcine africane pe teritoriul României. Legea a fost promulgată de şeful statului în luna mai, fiind agreată cu reprezentanţii autorităţilor de la Bruxelles, dar prevede măsuri specifice de biosecuritate, care vor trebui respectate de fermieri. 

”Categoric aveam nevoie de o astfel de lege pentru că România se luptă să combată pesta porcină africană de peste cinci ani de zile, dar acest lucru se întâmplă la nivelul tuturor statelor membre din Europa. Vin aici cu un exemplu şi spun că Spania a trăit cu această pestă porcină africană peste 0 de ani. Din păcate, această boală nu are încă un leac, nu există un vaccin care să poată combate această pestă porcină africană”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ANSVSA, dr. Alexandru Bociu, într-un interviu acordat postului Radio România Actualități.

Măsuri draconice 

Rugat să precizeze ce anume trebuie să știe acum crescătorii de animale, președintele ANSVSA a spus că, înainte de toate, crescătorii de animale trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să respecte nişte măsuri de biosecuritate. ”Într-adevăr, în aceste norme, care vor fi emise până la finalul acestei luni, nu se limitează numărul de porci care pot fi crescuţi în gospodării, dar vor trebui să respecte nişte măsuri draconice de biosecuritate şi va fi interzisă vânzarea porcilor clandestini”, a subliniat Alexandru Bociu. 

Potrivit precizărilor sale, în momentul de faţă în România ”există o singură fermă afectată, un singur focar de 6.000 de capete în judeţul Călăraşi, iar restul focarelor sunt în gospodăriile populaţiei”. Ori, a conținut președintele ANSVSA, ”România este o ţară cu tradiţie în creşterea porcului în gospodăriile proprii şi tocmai de aceea în această nouă lege a porcului am dat posibilitatea crescătorilor de porcine să îşi continue această tradiţie şi nu le-am limitat numărul de porci pe care poate să-i crească în gospodăriile proprii”. 

Solicitat să detalieze ce presupun, mai exact, măsurile draconice la care s-a referit anterior, Alexandru Bociu a declarat că, ”în primul şi primul rând nu vor avea posibilitatea să vândă porcii fără a cere medicului veterinar de liberă practică care se află pe teritoriul fiecărui UAT din această ţară o serie de documente pentru mişcarea animalelor. O a doua măsură care va fi luată în această perioadă o reprezintă faptul că vor trebui să respecte hrana care va fi administrată porcilor, nu vor mai putea să meargă pe câmp să culeagă anumite grâne sau anumite buruieni, în termenii populari, să vină să le aducă porcilor, pentru că în momentul de faţă principalii vectori pentru pesta porcină africană sunt omul şi porcul mistreţ”.

Vor exista și despăgubiri

În același timp, el a asigurat că ”există şanse pentru a combate pesta porcină africană. Aceasta este şi rolul legii care a fost emise şi rolul normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Spuneaţi mai devreme dacă există despăgubiri, da, categoric vor exista şi despăgubiri. Împreună cu Ministerul Agriculturii am reglement, vom reglementa unitar această zonă a despăgubirilor, în sensul în care am adus în aceste norme Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală, care va furnizat săptămânal preţurile din acest sector, pentru a nu mai exista discrepanţe între diferitele zone ale ţării. Luăm un exemplu ipotetic, dacă într-un judeţ din sudul României se primea despăgubire de 5 lei pe kilogram, într-un alt judeţ din nordul României comisia evalua la 10-11 lei. Tocmai de aceea, datorită faptului că cele mai recente auditori care au venit de la Comisia Europeană şi au auditat România, au lăsat ca şi recomandare o uniformizare a pieţelor pentru despăgubirea porcilor”, a spus șeful ANSVSA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 04-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295163.07RON
1 ETH = 14520.83RON
1 LTC = 381.21RON
1 XRP = 2.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel