Legea consumatorului vulnerabil. Mircea Coșea: E o teorie, nu rezolvă nimic

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Profesorul Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Așa cum apare legea acum este o teorie.  Iar de la teorie până la practică este un drum foarte lung, este de părăre profesorul Mircea Coșea. Potrivit aprecierilor sale, exită cel puțin patru motive pentru care acest act normativ, adoptat marți de Camera Deputaților, ca for decizional, nu are șanse să fie aplicat astfel încât să ofere și rezultatele dorite. 

”În primul rând, punerea în practică a acestei legi cere o logistică foarte specială, pe care noi încă nu o avem. Mai întâi trebuie identificate persoanele. Noi nu prea dispunem de o identificare computerizată, deci lucrurile vor merge greu, mai ales în mediul rural. 

În al doilea rând, trebuie controlat dacă acele persoane sunt, într-adevăr, în măsură să primească banii respectivi. Asta durează foarte mult. 

În al treilea rând, trebuie văzut în ce măsură aceste persoane nu încalcă anumite reguli, adică trebuie văzut dacă nu au și alte activități. Trebuie luată legatura cu organele locale. 

Și, în sfârșit, lucrul cel mai important: de unde vin banii. Nu știm cât va costa acest lucru, iar ceea ce se întâmplă acum, ne duce la ideea că se va finanța din niște fonduri care, deocamdată sunt iluzorii, nu avem nici o dovadă că ele sunt autentice, că bani există undeva”, a enumerat profesorul Mircea Coșea, pentru România TV.  

Lucrul cel mai complicat

”Mai ales că, și aici este lucrul cel mai complicat, nu mai este timp. Faptul că vor să o aplice de la 1 noiembrie este foarte bine, dar perioada care a mai rămas până la 1 noiembrie, cu birocrația și incapacitatea administrației românești de a lucra eficient, va conduce la aplicarea foarte superficială a acestei legi. 

Citește și Legea consumatorului vulneabil, adoptată! Din noiembrie, se dau bani

În sine, această lege nu rezolvă problema, pentru că prețurile acestea ridicate pe facturi se vor revedea în toate domeniile din economie și în toate serviciile. Deci, chiar dacă se compensează la anumite categorii, întreaga populație este afectată prin efectul de cascadă al prețurilor din energie. Iar la nivelul economiei, să zicem, macroeconomice - întreprinderi, societăți - lucrurile nu sunt clare. Și așa cum am mai spus-o de atâtea ori, pierdem din capacitatea de competitivitate pe piața internațională. 

Deci, în concluzie: Este bine că am făcut legea. S-a bifat undeva că s-a făcut. Aplicarea ei însă ridică, din punctul meu de vedere, foarte multe semne de întrebare”, a concluzionat analistul.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0905
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0905
USD
Azi 4.3557
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3557
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0905 RON
USD flag1 USD = 4.3557 RON
GBP flag1 GBP = 5.8633 RON
CHF flag1 CHF = 5.4781 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1637 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4317 RON
SEK flag1 SEK = 0.4724 RON
XAU flag1 XAU = 621.3365 RON
Monede Crypto
1 BTC = 403058.70RON
1 ETH = 14182.21RON
1 LTC = 362.48RON
1 XRP = 9.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24890.351.85%
BET-BK4938.512.21%
BET-EF1349.361.55%
BET-FI91369.200.83%
BET-NG1830.122.02%
BET-TR58287.121.85%
BET-TRN56303.901.85%
BET-XT2146.011.77%
BET-XT-TR4912.571.77%
BET-XT-TRN4758.321.77%
BETAeRO939.241.63%
BETPlus3614.861.78%
RTL56053.821.83%

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel