Legea consumatorului vulneabil, adoptată! Din noiembrie, se dau bani

DCBusiness Team |
Data publicării:
Reîncriminarea acestei fapte a stârnit multă emoție și multe discuții
Reîncriminarea acestei fapte a stârnit multă emoție și multe discuții

Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată! Am votat PENTRU!, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.

”Totodată, vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au înțeles cât de importantă este legea și au adoptat și amendamentele pe care le-am propus cu colega mea Raluca Turcan pentru ca legea să se aplice începând cu data de 1 noiembrie 2021”, a continuat oficialul.

”Da, nu lăsăm pe nimeni în urmă. De asemenea, vreau să reamintesc că lucrăm și la o Ordonanță de Urgență prin care să compensăm până la nivelul venitului mediu sau consumului mediu și vrem să compensăm în totalitate iarna aceasta. Vorbim de iarnă care începe la 1 noiembrie, se termina la 31 martie. Deci vorbim și aici de peste 10 milioane și ceva de români!”, a menționat Virgil Popescu. 

Potrivit legii, consumatorul vulnerabil este „persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

Citește și Ajutor pentru ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI 2021. Află toate detaliile

Vor primi ajutoare financiare pentru încălzire:

persoanele singure cu venit mediu net lunar mai mic de 2.053 de lei
familiile în care venitul mediu lunar în cazul fiecărui membru al familiei este mai mic de 1.386 de lei/lună
Ajutoarele de încălzire pot varia astfel:

Pentru gaze: Maxim 250 de lei/lună, minim 25 de lei/lună
Pentru curent: Maxim 500 de lei/lună, minim 50 de lei/lună
Pentru lemne: Maxim 160 de lei/lună, minim 16 lei pe lună

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.2881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 306019.09RON
1 ETH = 9114.52RON
1 LTC = 242.19RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel