Kim Jong-Un a găsit soluția! Rezolvă criza cu banii cetățenilor

phenian_96334700
Experții cred că țara traversează o foarte gravă criză economică
Președintele nord-coreean, Kim Jong-Un, intenționează să umple casieria statului cu ajutorul concetățenilor instăriți ai țării, afirmă publicația economică Financial Times, anunțând că regimul de la Phenian pregătește prima lansare de obligațiuni de după 2003.

Potrivit publicației sud-coreene Daily JK, titlurile au fost deja tipărite și livrate beneficiarului, Banca centrala a Coreei de Nord. După cum afirmă FT, ele vor fi folosite inclusiv ca mijloace de plată: se presupune că 60% din obligațiunile de stat vor fi acordate organizațiilor care folosesc bani de la buget pentru plata datoriilor către furnizorii interni. 

Restul de 40% vor fi cumpărate de cetățenii cu dare de mână din Coreea de Nord, la ordinul președintelui Kim Jong-Un. În opinia analiștilor consultați de FT, emiterea de obligațiunilor de stat constituie dovadă concludentă a profundei crize economice, poate cea mai gravă din 1997, provocată, pe de o parte, de pandemia de coronavirus, iar, pe de alta, de sancțiunile internaționale. 

Citește și Kim Jong-Un iar a dispărut. Liderul nord-coreean e de negăsit

”Cred că este cel mai serios indiciu al situației extrem de dificile, poate chiar catastrofale, în care a ajuns economia nord-coreeană. Presiunea financiară este foarte puternică”, a apreciat Peter Word, care a definit emisia de obligațiuni drept ”un mare eveniment”. 

În același timp, a adăugat analistul, nu există nici un fel de garanții că persoanele care vor investi în aceste instrumente financiare își vor recupera banii, pentru simplul motiv că marea majoritate a liderilor nord-coreeni sunt incompetenți când vine vorba de decizii investiționale. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close