Kim Jong Un a ajuns la Vladivostok VIDEO

mm00276414_33476300
Kim Jong Un
Trenul care l-a transportat de la Phenian pe Kim Jong Un a sosit miercuri la Vladivostok, în Extremul Orient al Rusiei, unde liderul nord-coreean va avea primul summit cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters, EFE şi AFP. 

Trenul blindat al liderului nord-coreean s-a oprit în gara din Vladivostok la ora locală 18:00 (08:00 GMT), unde Kim a fost întâmpinat cu onoruri militare şi covorul roşu de viceministrul rus de externe Igor Morgulov, de ambasadorul rus la Phenian, Aleksandr Matsegora, şi de guvernatorul regiunii Primorie. 

Citește și: Donald Trump nu l-a convins pe Kim să denuclearizeze Coreea de Nord

'Sper că această vizită va fi încununată de succes şi utilă şi sper că voi putea, în discuţiile mele cu preşedintele Putin, să evoc în mod concret reglementarea situaţiei din Peninsula Coreeană şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale', a declarat Kim Jong Un, pentru televiziunea rusă după trecerea frontierei, cu ocazia unei opriri a trenului înainte de Vladivostok. 

Putin şi Kim se vor întâlni joi la Vladivostok pentru a discuta despre impasul internaţional cu privire la programul nuclear al Phenianului, a declarat marţi un oficial de la Kremlin. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close