JPMorgan DOMINĂ piața aurului cu venituri RECORD

Antonia Popescu |
Data publicării:
JPMorgan DOMINĂ piața aurului cu venituri RECORD
JPMorgan DOMINĂ piața aurului cu venituri RECORD

Grupul bancar american JPMorgan a câştigat venituri record de aproximativ un miliard de dolari în acest an din tranzacţii, stocarea şi finanţarea metalelor preţioase, depăşind cu mult băncile rivale, au declarat luni pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Pandemia de coronavirus a creat oportunităţi pentru băncile de investiţii care fac tranzacţii cu aur, argint şi alte metale preţioase, în condiţiile în care a stimulat un val de achiziţii din partea investitorilor şi a perturbat modul în care funcţionează piaţa metalelor preţioase.

Veniturile înregistrate până la mijlocul lunii noiembrie de JPMorgan sunt echivalente cu cel puţin jumătate din veniturile cuprinse între 1,7 şi 2 miliarde de dolari, care, potrivit firmei de consultanţă McKinsey CIB Insights, ar urma să le genereze primele zece bănci de investiţii împreună în acest an din tranzacţiile cu metale preţioase, în principal aur.

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 461 de milioane de lei de la bănci

Sursele citate de Reuters susţin că divizia de materii prime a JPMorgan ar urma să câştige peste 1,5 miliarde de dolari şi ar putea contesta poziţia de lider ocupată de Goldman Sachs pe această piaţă.

O bancă de investiţii a obţinut rareori mai mult de un miliard de dolari din tranzacţiile cu materii prime în ultimii ani şi niciuna nu a câştigat până acum mai mult de 600 milioane de dolari din tranzacţii cu metale preţioase într-un singur an, a declarat George Kuznetsov de la McKinsey CIB Insights.

JPMorgan este cea mai mare bancă din SUA şi una din cele mai mari din lume. JPMorgan se află în centrul pieţei mondiale a aurului, iar activităţile sale se întind de la tranzacţiile fizice cu lingouri de aur şi derivative până la gestionarea seifurilor şi centrelor de trading din Londra, cel mai mare centru de tranzacţionare cu aur din lume.

Cererea pentru aur şi argint din partea investitorilor, în principal din Europa şi America de Nord, îngrijoraţi de pandemia de coronavirus şi programele de tipărire de bani ale băncilor centrale, a fost factorul care stimulat profiturile pentru cei care au avut acces la aur fizic pentru a face tranzacţii cu metale preţioase.

Băncile precum JPMorgan au profitat de oportunităţile apărute pe piaţa Comex din New York şi şi-au ajutat clienţii să facă la fel. Avantajul pentru JPMorgan este că afacerile clienţilor săi le depăşesc pe cele ale altor bănci. Datele furnizate de CME Group, compania care gestionează bursa Comex, arată că clienţii JPMorgan au fost responsabili pentru o treime din toate tranzacţiile cu lingouri de aur înregistrate pe această bursă în octombrie şi pentru mai mult de două cincimi în iunie.

Potrivit surselor, la fel ca şi alte mari bănci, JPMorgan a fost în măsură să obţină şi să livreze aur mai ieftin şi în cantităţi mai mari decât alţi traderi mai mici. Chiar dacă veniturile din tranzacţiile cu aur vor scădea, pe măsură ce tranzacţiile pe bursa Comex vor reveni la modele apropiate de cele normale, preţul ridicat al aurului şi interesul investitorilor vor face ca afacerile cu aur să rămână profitabile.

"2020 va fi un an de excepţie", a spus George Kuznetsov de la McKinsey CIB Insights.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 425416.31RON
1 ETH = 8053.81RON
1 LTC = 388.52RON
1 XRP = 9.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17163.790.04%
BET-BK3194.810.00%
BET-EF934.800.05%
BET-FI60861.75-0.31%
BET-NG1238.930.28%
BET-TR37849.040.04%
BET-TRN36789.130.04%
BET-XT1471.18-0.05%
BET-XT-TR3189.14-0.05%
BET-XT-TRN3106.48-0.05%
BETAeRO834.23-0.60%
BETPlus2531.660.05%
RTL38296.420.03%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel