Johnny Depp a dat lovitura. A semnat un contract uriaș

Mara Ivan |
Data publicării:
Johnny Depp
Johnny Depp

Actorul american Johnny Depp a semnat un contract în valoare de 20 de milioane de dolari cu casa Dior, considerat cel mai mare acord financiar din istoria promovării parfumurilor masculine, informează DPA.

Revista Variety a citat surse care au confirmat că Dior a încheiat un contract cu Johnny Depp pentru o perioadă de trei ani, estimat la suma de 20 de milioane de dolari. Potrivit revistei americane, reprezentanţii casei franceze şi cei ai starului hollywoodian nu au dat curs deocamdată invitaţiei de a face declaraţii pe această temă.

Johnny Depp este imaginea oficială a parfumului "Sauvage" al casei Dior încă de la lansarea acestuia pe piaţă, în 2015. Bernard Arnault, CEO-ul grupului LVMH, care deţine casa Dior, a declarat că "imaginea lui Johnny Depp" este unul dintre motivele principale pentru care acest parfum s-a bucurat de "un succes remarcabil".

În timpul procesului controversat care i-a opus pe Johnny Depp şi pe fosta lui soţie Amber Heard, grupurile Disney şi Warner Bros. şi-au întrerupt colaborările cu starul american. Însă grupul LVMH a rămas alături de el. Spoturile publicitare şi reclamele tipărite pentru acel parfum foarte popular au continuat să fie difuzate, inclusiv pe durata acelui proces intens mediatizat.

Johnny Depp a primit din partea instanţei americane despăgubiri de 10 milioane de dolari, iar Amber Heard, care a demarat la rândul ei un proces, a primit despăgubiri de 2 milioane de dolari. Imaginea starului Johnny Depp a fost reparată în mare măsură după proces.

În august 2022, actorul a avut o apariţie surpriză la gala MTV Video Music Awards, apreciată de public. În noiembrie, a urcat pe podiumul de defilare, în calitate de invitat special, la defilarea de modă prin care cântăreaţa Rihanna şi-a prezentat linia vestimentară "Savage X", creată pentru casa Fenty.

Luna trecută, organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au anunţat că "Jeanne du Barry", primul film în care a jucat Johnny Depp după procesul cu Amber Heard, va avea premiera mondială în deschiderea evenimentului, pe 16 mai. 

Citește și Grevă la Hollywood. Producția de filme, blocată, iar pierderile se anunță uriașe

Odată cu apariția platformelor de streaming, scenariștii își cer partea. Marți, ei au anunțat că intră în grevă. Speriați că veniturile lor vor fi diminate pe fondul digitalizării industriei, scenariștii de la Hollywood au stat trei luni în grevă, în 2007-2008, ceea ce dus la întreruperea filmărilor unor seriale populare la acea vreme, precum "Neveste disperate", "Lost" sau "Prison Break".

Cincisprezece ani mai târziu, o nouă rebeliuni. Reprezentați de puternicul sindicat Writers Guild of America (WGA), care reunește 11.500 de scenariști de filme, filme de televiziune, seriale, emisiuni TV etc., ei au decis să-și întrerupă activitatea. Asta după eșecul negocierilor purtate cu principalele studiouri și platforme privind creșterea salariilor. Sindicatul vrea, de asemenea, garanții pentru a împiedica studiourile să folosească inteligența artificială pentru a scrie scenarii "inspirate" din propriile opere. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0953
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.294
Diferența -0.0024
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0953 RON
USD flag1 USD = 4.2940 RON
GBP flag1 GBP = 5.8604 RON
CHF flag1 CHF = 5.5781 RON
AUD flag1 AUD = 3.0425 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4513 RON
SEK flag1 SEK = 0.4803 RON
XAU flag1 XAU = 691.4237 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293162.67RON
1 ETH = 8497.95RON
1 LTC = 237.67RON
1 XRP = 6.29RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28571.560.86%
BET-BK5695.510.76%
BET-EF1530.810.87%
BET-FI109692.211.85%
BET-NG2046.090.91%
BET-TR66907.560.86%
BET-TRN64631.030.86%
BET-XT2478.760.95%
BET-XT-TR5674.270.95%
BET-XT-TRN5496.110.95%
BETAeRO1020.320.37%
BETPlus4139.320.83%
RTL64292.090.92%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel