Joe Biden, anunțuri-cheie! America nu va mai fi la fel

Mara Ivan |
Data publicării:
Președintele a povestit ce are de gând să facă
Președintele a povestit ce are de gând să facă

Preşedintele ales Joe Biden a anunţat că America s-a "întors, gata să conducă lumea", cu ocazia prezentării viitoarei sale echipei de politică externă şi securitate naţională, informează AFP.

Purtând mască şi păstrând distanţa de siguranţă, măsuri impuse de pandemia de COVID-19, pe o scenă mare în fieful său Wilmington, democratul în vârstă de 78 de ani a prezentat primele şase mari nume desemnate să îi fie alături după ce se va muta la Casa Albă, pe 20 ianuarie.

Discursul său a fost marcat de mesaje-cheie precum revenirea la multilateralism, opusul devizei "America Întâi" a administraţiei Donald Trump, precum şi "determinarea" sa de a combate schimbările climatice.

"Aceasta este o echipă care reflectă faptul că America s-a întors, gata să conducă lumea şi să nu se retragă din ea", a spus Joe Biden, alături de care s-a aflat viitoarea vice-preşedintă Kamala Harris.

Această primă rundă de numiri include mai multe personalităţi experimentate care au făcut parte din administraţia Obama, precum Antony Blinken, viitorul secretar de stat.

"Nu putem rezolva singuri problemele lumii, trebuie să lucrăm cu alte ţări", a declarat Blinken, adjunctul secretarului de stat american în administraţia Obama, care a subliniat, în intervenţia sa, necesitatea "cooperării" şi a "parteneriatului" cu ţările străine.

"Multilateralismul a revenit, diplomaţia a revenit", a subliniat, la rândul ei, viitoarea ambasadoare a SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

Semnalând angajamentul de a aborda "criza climatică", viitorul preşedinte al SUA a creat o funcţie de emisar special pentru John Kerry, fostul şef al diplomaţiei americane, pentru ca acesta "să se mobilizeze pentru a face faţă" acestei "ameninţări existenţiale".

Citește și Joe Biden s-a apucat de treabă. Care sunt viitorii lui colaboratori

"Nu subestimez nici măcar o secundă dificultăţile în îndeplinirea angajamentelor mele îndrăzneţe" a spus preşedintele ales, care a promis că din prima zi a mandatului său va readuce SUA în Acordul de la Paris şi se va angaja pentru atingerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon până în 2050."Dar, în acelaşi timp, nimeni nu ar trebui să subestimeze o secundă hotărârea mea de a face acest lucru".

John Kerry, care a semnat el însuşi, în numele SUA, acordul climatic negociat în 2015, a solicitat, la rândul său, comunităţii internaţionale "mai multă ambiţie", spunând că acest acord nu este "suficient de unul singur".

Joe Biden, care a afirmat că doreşte să acorde un loc mai mare femeilor şi minorităţilor în administraţia sa, a desemnat primul hispanic în fruntea securităţii interne, pe Alejandro Mayorkas, şi prima femeie în fruntea serviciile de informaţii, Avril Haines.

Jake Sullivan, numit consilier de securitate naţională, este un apropiat al liderului democrat.

Joe Biden intenţionează, de asemenea, potrivit unei surse din anturajul său, să numească la Trezorerie pe fosta preşedintă a Băncii Centrale, Janet Yellen, funcţie ocupată până acum doar de bărbaţi.

Prin alegerea unor personalităţi calificate şi obişnuite cu puterea, fără a produce surprize, Joe Biden semnalează revenirea la o politică mai tradiţională decât cea a predecesorului său Donald Trump, novice în politică în momentul câştigării alegerilor cu promisiunea "de a o rupe cu establishment-ul".

După două săptămâni de negare fără precedent în istoria americană, preşedintele Trump a dat undă verde într-o postare pe Twitter, luni seara, procesului de tranziţie la administraţia Biden. Cu toate acestea, Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

Chiar înaintea tweet-ului preşedintelui, agenţia guvernamentală responsabilă cu protocolul de tranziţie, GSA, a trimis o scrisoare prin care îl informa pe Joe Biden despre începerea în cele din urmă a procesului, printr-o decizie "independentă". A se înţelege că această decizie nu a venit ca urmare a deciziei preşedintelui Trump, ci după certificarea rezultatelor în mai multe state-cheie şi a valului de nereuşite în instanţă pentru echipa de campanie a lui Trump. După Michigan luni, Pennsylvania a certificat, la rândul său, marţi, victoria lui Joe Biden.

Începerea procesului de tranziţie înseamnă deblocarea fondurilor pentru ca echipa Biden să se poată organiza şi deschide uşa către administraţia Trump pentru coordonare pe subiecte fierbinţi, cum ar fi viitoarea campanie de vaccinare anti-COVID-19. De asemenea, Joe Biden va avea de acum acces la informaţii clasificate.

Părând tot mai izolat în încercarea sa de a nega înfrângerea, Donald Trump a avut marţi o intervenţie foarte scurtă şi mai puţin obişnuită. Fără a menţiona alegerile, el a salutat noul record al Bursei de Valori din New York, Dow Jones, care a depăşit pentru prima dată limita simbolică de 30.000 de puncte, precum şi progresele înregistrate în vederea obţinerii unui vaccin împotriva COVID-19. Un alt eveniment pe agenda sa este graţierea a doi curcani, obicei organizat în mod tradiţional la Casa Albă înaintea sărbătoririi Zilei Recunoştinţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301852.04RON
1 ETH = 14410.83RON
1 LTC = 378.58RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16916.79 0.20%
BET-BK 3111.62 0.06%
BET-FI 60066.16 -0.70%
BET-NG 1208.12 0.14%
BET-TR 35100.27 0.20%
BET-TRN 34291.25 0.20%
BET-XT 1441.31 0.09%
BET-XT-TR 2956.94 0.09%
BET-XT-TRN 2893.64 0.09%
BETAeRO 1056.82 -0.71%
BETPlus 2499.65 0.19%
RTL 37141.26 0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel