Întâlnire decisivă la Guvern. Premierul Ciucă l-a convocat pe ministrul Finanțelor

Delia Gheață |
Data publicării:
Caciu, amenintat cu motiunea
Caciu, amenintat cu motiunea

Premierul Nicolae Ciucă are sâmbătă, de la ora 11,00, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, informează Biroul de presă al Guvernului.

Cei doi demnitari urmează să evalueze resursele necesare implementării noilor măsuri economice şi financiare pentru protejarea populaţiei şi economiei româneşti, precizează sursa citată. 

Discuţia pe o anumită măsură nu este una utilă pentru societate până nu apare ca fiind agregată într-un pachet de măsuri pentru că pachetul de măsuri trebuie să privească atât companiile cât şi cetăţenii, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

"Aşa cum am anunţat, măsurile vor fi anunţate de către Guvern în foarte scurt timp. Practic şi această vizită a domnului comisar este una care vine în calendarul discuţiilor pregătirilor pentru pachetul pe care îl lansăm. Am mai spus, o să şi vedeţi măsurile. Discuţia pe o anumită măsură nu este una utilă pentru societate până nu apare ca fiind agregată într-un pachet de măsuri pentru că pachetul de măsuri trebuie să privească atât companiile, şi iată a apărut cadrul temporar despre care am anunţat că discutăm la nivel de ECOFIN şi de Comisie Europeană, cadrul temporar de ajutoare de stat care prevede o serie de posibile soluţii pentru companii care au fost afectate de creşterea costurilor, dar evident şi măsuri care privească cetăţenii pentru a combate pierderea de putere de cumpărare şi a lăsa, dacă vreţi, o mai mare posibilitate cetăţenilor să se exprime prin consum, astfel încât ţintele de creştere economică să fie păstrate împreună cu investiţiile private, investiţiile în economia privată, dar şi investiţiile publice. Exact acesta era şi mesajul. Nu renunţăm la obiectivele pe care ni le-am asumat la începutul anului din perspectiva creşterii economice şi pe acest an", a spus Câciu.

Citește și Reducerea vârstei de pensionare. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ pentru completarea articolului 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul recunoaşterii perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 ca locuri de muncă încadrate în grupa I şi a II-a de muncă pentru activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.

Ca urmare, persoanele angajate la aceste locuri de muncă pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare.

"Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi în unităţile de producţie a energiei electrice şi în termocentralele pe bază de cărbune, în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă", prevede legea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 422237.68RON
1 ETH = 8002.37RON
1 LTC = 381.68RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel