În disperarea lui, Putin a trimis o ÎNTREAGĂ armată la granițele Ucrainei

tancuri_34069900
Tancuri rusesti. Foto ilustrativ
Cum ar putea negocierile dintre Ucraina și Rusia să conducă la vreun rezultat în condițiile în care, potrivit unui oficial american din cadrul Apărării, Putin ar fi trimis până acum la granițele țării pe care a invadat-o o armată de peste 150.000 de soldați? Este clar că până nu îi aruncă pe toți în luptă, discuțiile nu vor duce nicăieri.

Aceasta este cea mai precisă estimare a noastră în acest moment, a precizat respectivul oficial sub rezerva anonimatului.

Pentagonul a ordonat, de asemenea, în weekend trimiterea a încă 500 de militari în Europa, ceea ce ar aduce efectivele totale ale forţelor americane staţionate pe continent la aproximativ 100.000 de soldaţi, a menţionat oficialul citat, în timp ce Statele Unite încearcă să prevină extinderea războiului în ţări membre NATO.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat de asemenea că un centru operaţional pentru sprijin aerian va fi desfăşurat în Polonia şi România, iar o companie pentru operaţiuni de întreţinere va fi trimisă în Germania, a anunțat postul de televiziune CNN.

Cum era și de așteptat, a treia rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurate după ce Rusia a lansat cu 12 zile în urmă o invazie asupra Ucrainei s-a încheiat luni seară cu mici progrese privind logistica şi evacuarea civililor, fără a se reuşi obţinerea unor înţelegeri mai largi, potrivit unui negociator ucrainean.

Citește și Condiţiile Rusiei pentru oprirea războiului cu Ucraina

A treia rundă de discuţii s-a încheiat. Mici paşi pozitivi pentru îmbunătăţirea logisticii coridoarelor umanitare, a scris pe Twitter negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak. Într-o declaraţie video, acesta a menţionat de asemenea că vor continua discuţiile asupra unui armistiţiu.

La rândul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a estimat că este prea devreme pentru a vorbi despre ceva pozitiv după această nouă rundă de negocieri.

Negocierile desfăşurate luni au avut loc la Belovejskaia Puşcea, o localitate din regiunea Brest, în apropiere de frontiera cu Polonia, unde s-a ţinut şi a doua rundă de negocieri. Conform agenţie Interfax, pe agenda discuţiilor sunt trei grupuri de teme majore, respectiv soluţionarea politică a conflictului, aspectele umanitare şi chestiunile militare.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close