Important zăcământ de gaze descoperit în Indonezia

semi-submersible-oil-rig-vessel-1_92924300
Platformă
Producția zilnică este estimată că va fi de aproape 2,7 milioane metri cubi. 

Gigantul italian de al resurselor energetice, Eni, a anunțat luni descoperirea unui zăcământ „semnificativ” de gaze în Indonezia. Potrivit studiilor preliminare, rezervele nou identificate sunt estimate la aproximativ 140 de miliarde de metri cubi.

Depozitul a fost descoperit cu ajutorul sondei Geng North-1, forată la o adâncime de 5.025 de metri, sub 1.947 de metri de apă, în zăcământul de gaze Ganal North, situat la aproximativ 85 de kilometri de coasta de est a Kalimantan, a precizat  Eni într-un comunicat. Producția zilnică viitoare este estimată la 2,2/2,7 milioane de metri cubi.

„Actuala campanie de explorare, combinată cu achizițiile recente, este în conformitate cu strategia de tranziție a Eni”, care își propune să crească ponderea gazului în producția sa la 60% până în 2030, față de aproximativ 50% în prezent. Acest anunț vine în momentul în care Eni a anunțat în iulie achiziția intereselor concurentului său american Chevron în trei zăcăminte de gaze în largul coastei Indoneziei, permițându-i să-și consolideze prezența în această țară din Asia de Sud-Est.

Eni este prezentă în Indonezia din 2001, unde gestionează un portofoliu larg în domeniile de explorare, dezvoltare și producție. Producția sa actuală este de aproximativ 80.000 de barili echivalent petrol (bep) pe zi.

Citește și Adio gaze naturale! Olandezii închid un capitol al istoriei lor energetice

Citește și Veste extraordinară pentru Ucraina. Ce a decoperit compania Naftogaz

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close