Hotărârea completă a CMSU, privind relaxarea carantinei în capitală

DCBusiness Team |
Data publicării:

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis relaxarea mai multor măsuri impuse în Capitală. Redeschiderea restaurantelor și sălilor de spectacole la 30 % din capacitate, funcționarea operatorilor economici în intervalul orar 5,00 - 21,00 sunt câteva dintre măsurile dispuse.

Prezentăm integral textul hotărârii CMBSU:

"HOTĂRÂREA nr. 25 din 02.05.2021

În aplicarea prevederilor HG nr. 432 din data de 09 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

Citește și: LOTO. S-a câștigat marele PREMIU la Noroc Plus. Unde s-au jucat biletele

Luând în considerare:

- evoluţia pandemiei de COVID-19 cauzată de noul coronavirus SARS-CoV-2;

- art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată;

- Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

- adresa DSP Bucureşti nr. 18986/02.05.2021, înregistrată la Instituţia Prefectului - Municipiul Bucureşti sub nr. 10705/02.05.2021, prin care a fost comunicată rata de incidenţă cumulată, pe o perioadă de 14 zile, care la nivelul Municipiului Bucureşti este de 2,62/1000 de locuitori în data de 02.05.2021, orele 10,03

În temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 23 din OUG nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Naţional de Management al situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 10 din H.G. nr. 1491/09.09.2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă,

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în şedinţă extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1. Se constată că la nivelul Municipiului Bucureşti rata de incidenţă cumulată la 14 zile, în data de 02.05.2021, ora 10,03, este de 2,62/1000 de locuitori fapt pentru care, începând cu data de 03.05.2021 ora 00:00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia sau la data constatării încadrării la altă rată de incidenţă:

Art. 2 (1) Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 4/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală, care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente au pentru efectuarea vaccinului conform programării;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit au efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare au alte mijloace de transport de persoane, şi care pot fi dovedite prin bilet au orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieţii sau integrităţii fizice în cazul unui pericol grav şi iminent, cu apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă - 112.

Pentru verificarea motivului deplasării, în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu/adeverinţa eliberată de angajator, ori o declaraţie pe propria răspundere.

Pentru verificarea deplasărilor în interes personal sunt obligate să prezinte declaraţia pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pentru deplasarea către centrul de vaccinare, persoanele sunt obligate să prezinte dovada programării.

(2) Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Ramadanului, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai - 9 mai 2021, în intervalul orar 22,00 - 5,00.

(3) Pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai - 9 mai 2021, în intervalul orar 22,00 - 5,00.

Art. 3. (1) Programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul orar 5,00 - 21,00.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Art. 4. (1) Accesul clienţilor în cadrul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi agenţi economici, de tip mall, se va realiza astfel încât să se asigure menţinerea distanţei fizice de minimum 2 metri şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 m.p./persoană, cu respectarea tuturor prevederilor Ordinului Comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Economici, Energiei şi Mediului de Afaceri nr. 1088/1910 din 2020.

Art. 5. Accesul în pieţele agroalimentare şi în pieţele volante se face cu respectarea distanţării de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a pieţei, cu aplicarea prevederilor Ordinului comun 335/2020 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ministerului Sănătăţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Art. 6. (1) STB SA va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deserveşte, în scopul diminuării aglomeraţiei din vehicule şi staţii, mai ales la orele de vârf.

(2) Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează:

- în autobuze şi troleibuze, accesul pasagerilor se va efectua prin uşa din faţă, iar coborârea pe celelalte uşi;
- în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin uşa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uşi.

(3) STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măştii de protecţie şi a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video şi prin afişare în mijloacele de transport în comun.

Art. 7. Metrorex SA va informa şi îndruma publicul călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi îl va informa asupra obligativităţii de a păstra distanţarea fizică şi de a purta corect masca de protecţie.

Art. 8. (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent, este permisă în intervalul orar 5,00 - 21,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

(2) Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă în intervalul orar 5,00 - 21,00 fără a depăşi 30% din capacitatea maximă.

(3) Este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum şi în spaţiile publice dacă au un tavan şi un singur perete cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economici, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

(4) Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

(5) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.

(6) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu excepţia desfăşurării activităţii de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri loz, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Art. 9. (1) Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea spaţiului.

(2) Este interzisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.

Art. 10. Este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice.

Art. 11. Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 - 70 din Legea nr.55/2020.

Art. 12. În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul Municipiului Bucureşti se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare.

Art. 13. Prezenta hotărâre va fi transmisă, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, membrilor Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea punerii în aplicare şi către DSU, conform art.23 lit.e) din OUG nr.21/2004, pentru informare. Totodată, se va aduce la cunoştinţa publicului prin transmiterea unui comunicat de presă şi publicarea pe pagina de internet a Instituţiei Prefectului - Municipiul Bucureşti.

Preşedintele
Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă

PREFECT
Alin -Bogdan STOICA".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9754
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6739
Diferența -0.0079
Zi precendentă 4.6818
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 18-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9754 RON
USD flag1 USD = 4.6739 RON
GBP flag1 GBP = 5.8294 RON
CHF flag1 CHF = 5.1301 RON
AUD flag1 AUD = 3.0029 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3857 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4260 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 359.4100 RON
Monede Crypto
1 BTC = 289827.60RON
1 ETH = 14129.01RON
1 LTC = 376.95RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16919.27 0.64%
BET-BK 3106.43 0.79%
BET-FI 60331.04 0.32%
BET-NG 1207.43 0.53%
BET-TR 35105.44 0.64%
BET-TRN 34296.30 0.64%
BET-XT 1441.47 0.59%
BET-XT-TR 2957.27 0.59%
BET-XT-TRN 2893.96 0.59%
BETAeRO 1063.61 -0.31%
BETPlus 2500.71 0.64%
RTL 37139.30 0.67%

Comunicate de presa

Contrabanda cu tutun
O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel