Hidroelectrica, anunț important privind prețul energiei pentru consumatorii casnici

DCBusiness Team |
Data publicării:
Hidroelectrica
Hidroelectrica

De fapt, sunt două anunțuri, unul legat de prețuri, al doilea referitor la facturi. 

Potrivit primului anunț postate pe site-ul oficial al companiei, ”Hidroelectrica nu mărește prețul energiei active pentru consumatorul final, acesta rămânând cel din oferta curentă, respectiv 0,28lei/kWh pentru clienții casnici (valabil pentru un an de la data semnării contractului).

Creșterile de tarif sunt rezultatul modificării tarifelor de distribuție începând cu 1 aprilie 2023”, a preciat producătorul de energie electrică.

Pe de altă parte, Hidroelectrica a anunțat că a început să emită facturi pe anul 2023, după ajustări complexe de soft adaptate la modificările legislative. Astfel, începând de luni seară, au început să fie emise facturile Hidroelectrica pe luna ianuarie 2023.

"De luni seara, au început să fie emise facturile pentru luna ianuarie 2023, după ce au fost necesare ajustări complexe de soft pentru adaptarea la modificările legislative ale lunii anterioare (decembrie)", a declarat Bogdan Buciu, consilier al președintelui directoratului Hidroelectrica, pentru Antena3.ro.

Scadenţa pentru facturile emise pentru luna ianuarie 2023 este începutul lunii august. Facturile anterioare ale clienţilor Hidroelectrica, pe luna decembrie 2022, au început să fie emise în ultima parte a lunii mai. În ceea ce privește plata în rate a facturilor, Hidroelectrica a anunțat cu câteva luni în urmă că dacă suma de plată este prea mare, clienţii pot să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere.

Opt milioane de români vor putea beneficia de listarea la bursă a Hidroelectrica

Noi oportunităţi se deschid odată cu listarea Hidroelectrica la bursă, care va avea loc luna viitoare. Piaţa de capital din România a crescut în primele cinci luni ale acestui an cu 7% prin prisma indicelui BET-TR, care include şi dividendele, iar numărul de investitori a ajuns la 140.000, un nou record pentru bursa de la Bucureşti. Luna viitoare va urma listarea la bursă a Hidroelectrica. Fondul Proprietatea urmează să vândă participaţia de 20% pe care o deţine la cea mai mare companie producătoare de energie electrică din România.

Listarea la bursă deschide noi oportunităţi inclusiv pentru românii care doresc să cumpere şi să deţină acţiuni la una dintre companiile strategice ale României, a spus Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. 

Aproximativ opt milioane de români vor avea oportunitatea de a beneficia de listarea Hidroelectrica prin intermediul participaţiilor care vor fi deţinute de fondurile de pensii private. În plus, o comunitate semnificativă de oameni de afaceri va putea investi direct în această companie. .... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9756
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.5772
Diferența -0.0188
Zi precendentă 4.596
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 17-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9751 RON
USD flag1 USD = 4.5879 RON
GBP flag1 GBP = 5.8059 RON
CHF flag1 CHF = 5.0460 RON
AUD flag1 AUD = 3.0532 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3641 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4276 RON
SEK flag1 SEK = 0.4268 RON
XAU flag1 XAU = 351.6538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 304042.06RON
1 ETH = 13874.31RON
1 LTC = 380.57RON
1 XRP = 2.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17334.50 0.84%
BET-BK 3179.42 0.95%
BET-FI 58495.84 -0.58%
BET-NG 1238.39 1.03%
BET-TR 36649.98 0.83%
BET-TRN 35748.36 0.83%
BET-XT 1471.12 0.74%
BET-XT-TR 3070.45 0.73%
BET-XT-TRN 3000.32 0.73%
BETAeRO 1041.28 0.64%
BETPlus 2559.29 0.80%
RTL 38051.13 0.86%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: BNR a ajuns un alergător singur de cursă lungă

Banca Națională a României a transmis luni, 13...

Parc industrial / FOTO: Freepik

Șanse bune pentru România. Parcurile industriale, o miză de 10 miliarde de euro

România are toate șansele să devină un...

Bogdan Chirieac

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel