Guvernatorul BNR: "Când ai deficite nu ai bani”

Mara Ivan |
Data publicării:
Amânarea ratelor, o problemă pentru toată lumea
Amânarea ratelor, o problemă pentru toată lumea

Împrumutul de pe piaţa internaţională este o dovadă de responsabilitate însă preocupante sunt deficitele ţării, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la o conferinţă de presă, întrebat despre ultimele împrumuturi realizate de Ministerul Finanţelor Publice.

"Preocupante, element de îngrijorare sau cum vreţi să spuneţi, nu de panică însă, sunt deficitele ţării. Suntem preocupaţi de mărimea deficitelor. Când ai deficit bugetar, al doilea lucru pe care trebuie să-l faci când constaţi că ai deficit încasezi. Deci nu ai bani, că tot se discută mereu dacă sunt bani. Bineînţeles că dacă ai deficit nu ai bani. Te gândeşti de unde să împrumuţi. A doua judecată este aşa: cam cât de mari sunt deficitele acestea şi care sunt disponibilităţile de lei, de monedă, cu care se poate finanţa deficitul de pe piaţa internă. Din experienţa mea, din 92 sau 93 încoace mereu, dar în fiecare an, România a avut o nevoie mai mare de finanţare, chiar când a avut deficite mai mici, decât ce putea să ofere piaţa internă. Deci împrumutul de pe piaţa internaţională, ca să mă refer în primul rând la el că am văzut că acolo e mare preocupare, este o dovadă de responsabilitate. Noi am salutat această reuşită a Ministerului de Finanţe cu acest împrumut, care e mare, dar e mare pentru că avem deficite mari, nu e mare pentru că e aşa în general mare, aşa cum am salutat şi împrumutul făcut în vară de Ministerul de Finanţe sau de ministrul de Finanţe de atunci", a spus guvernatorul băncii centrale.

El a precizat că este un act de responsabilitate şi nu de iresponsabilitate pentru că altminteri, dacă ai încerca să iei toţi banii de pe piaţa internă, la mărimea deficitului şi la cât absoarbe economia românească există riscul ca dobânzile să se "ducă foarte puternic în sus". Tot atunci se creează un cerc vicios, când dobânzile cresc atunci creditorii sunt mai reticenţi să ofere împrumuturi.

Guvernatorul BNR a afirmat că dobânzile au fost rezonabile faţă de mărimea deficitului pe care îl are România, în domeniul fiscal - bugetar, de peste 3%, şi este nevoie să refinanţăm datoria publică.

Citește și Isărescu despre aprecierea leului: Ne-am vaccinat la situaţia politică

"Mesajul meu este următorul şi o spun în clar: ar trebui să ne sperie deficitele bugetare, dacă vrem să ne speriem. Deocamdată le putem finanţa şi adaug că, având în vedere această dimensiune a deficitelor bugetare ale ţării, Ministerul de Finanţe a reuşit şi la sfârşitul anului trecut şi în ianuarie şi la început de februarie să se împrumute la dobânzi rezonabile", a spus Mugur Isărescu.

De asemenea, guvernatorul BNR a declarat că trebuie să se termine discuţia dacă sunt sau nu bani. "Când ai deficite nu ai bani. Te împrumuţi cu mărimea deficitului şi cu mărimea datoriei publice. Şi lucrurile trebuie ţinute sub control", a afirmat Isărescu. Întrebat dacă pensiile ar trebui să crească eşalonat şi nu cu 40% în acest an, Isărescu a spus că ar trebui să discutăm despre cât ne putem împrumuta ca ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298377.13RON
1 ETH = 14248.69RON
1 LTC = 382.65RON
1 XRP = 2.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel