Grevă la CFR. Reacția lui Grindeanu: ”Asta este realitatea”

Delia Gheață |
Data publicării:
Ministrul Transporturilor spune că situația se poate rezolva prin dialog
Ministrul Transporturilor spune că situația se poate rezolva prin dialog

Toate companiile feroviare, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică, în cursul anului viitor, în acord cu prevederile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a scris, luni, pe Facebook, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, care a menţionat, totodată, că este deschis la dialog cu sindicaliştii transportatorilor feroviari,"dar bazat pe argumente economice sustenabile şi nu pe poziţii de forţă".

"Am discutat acum cu directorii generali şi economici de la CFR, pe date economice reale. Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea şi nu trebuie să o ascundem. Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Şi asta în acord cu prevederile PNRR. Sunt deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile şi nu pe poziţii de forţă. Bineînţeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluţii. Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi şi celor de la CFR", a afirmat Grindeanu.

Reparatorii de locomotive din toate depourile CFR Călători din ţară au oprit lucrul, luni dimineaţă, nemulţumiţi de nivelul salariilor, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim.

"În momentul de faţă, reparatorii de locomotive din filiala SCRL Braşov, filială a SNTFC CFR Călători SA, au oprit lucrul, nemulţumiţi de prorogarea în anul 2021 a legii 195/2020 privind statutul personalului feroviar, an declarat de UE 'Anul Căilor Ferate Europene'. (...) SCRL Braşov înseamnă reparatorii de locomotive din toate depourile de locomotive de la CFR Călători, din toată ţara. În toate depourile de locomotive sunt reparatori de locomotive. În acest moment, reparatorii de locomotive din toată ţara au oprit lucrul", a spus Maxim.

Citește și INCREDIBILUL s-a produs! Un tren a circulat cu VITEZĂ NORMALĂ în România

Citește și 2022 îngheață salariile bugetarilor iar pensiile speciale nu se acordă aleșilor locali

Citește și Șeful CFR Călători a demisionat. Cum explică gestul

Liderul de sindicat a menţionat că, în prezent, trenurile funcţionează normal, dar traficul feroviar de călători ar putea fi afectat în cazul în care protestul se prelungeşte.

"Momentan toate trenurile circulă, dar dacă nu vor lucra o perioadă mai lungă de timp, dacă nu se fac reviziile la locomotivele care vor intra în depouri, locomotivele nu vor mai putea ieşi, şi atunci nu vom avea locomotive la trenuri, adică practic vor sta şi unele trenuri", a precizat Rodrigo Maxim.

Preşedintele sindicatului transportatorilor feroviari a explicat că motivul opririi lucrului este nemulţumirea angajaţilor faţă de prorogarea aplicării legii statutului personalului feroviar.

"Salariile la reparatorii de locomotive care au oprit lucrul se apropie de salariul minim brut pe economie, iar oamenii nu mai fac faţă, cu toate scumpirile care s-au făcut, nu mai rezistă. Neaplicarea legii privind statutul personalului feroviar înseamnă şi îngheţarea salariilor. În legea 195/2020 privind statutul personalului feroviar se prevedea o grilă de salarizare în funcţie de salariul minim brut pe economie. Deci salariul angajatului egal cu salariul minim brut pe economie înmulţit cu un coeficient, care nu însemna foarte mult, era o creştere salarială de 35%, care aplicată pe salariul minim brut pe economie nu însemna o creştere atât de mare, cu atât mai mult cu cât la CFR Călători din 13.000 de oameni s-a ajuns la 11.500 de salariaţi. Dacă se aplica legea privind statutul personalului feroviar mai ieşeau la pensie o mare parte din ei, deci practic nu ar fi însemnat un impact financiar foarte mare pe bugetul Ministerului Transporturilor. Dacă era gândit şi aplicat bine, putea să fie fără niciun impact financiar", a explicat şeful FSTFR.

Liderul sindical a atras atenţia că toţi angajaţii din sistemul feroviar sunt nemulţumiţi de neaplicarea legii statutului personalului feroviar.

"Între orele 10:00 şi 12:00 şi ceilalţi ceferişti aşteaptă de la ministrul Transporturilor un comunicat, un mesaj în care să li se spună când se va aplica legea statutului personalului feroviar, de câte ori mai au de gând s-o proroge, ce se întâmplă, pentru că toţi sunt nemulţumiţi şi nu ştim care vor fi deciziile lor pe parcursul zilei de astăzi. Toţi ceferiştii sunt nemulţumiţi, prorogarea termenului aplicării legii privind statutul personalului feroviar îi supără pe toţi. Ei au înţeles că sunt abandonaţi de Guvernul României, pentru a nu ştiu câta oară şi că nu li se respectă munca şi că sunt traşi practic pe linie moartă, în timp ce toată UE dezvoltă transportul feroviar în ţările lor, numai la noi în România nu se întâmplă acest lucru", a încheiat Rodrigo Maxim. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9758
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.6712
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.6687
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9758 RON
USD flag1 USD = 4.6712 RON
GBP flag1 GBP = 5.7677 RON
CHF flag1 CHF = 5.1247 RON
AUD flag1 AUD = 3.0068 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.4040 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 354.4765 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310209.25RON
1 ETH = 14838.07RON
1 LTC = 395.23RON
1 XRP = 2.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16879.46 0.24%
BET-BK 3106.47 0.33%
BET-FI 60107.70 0.35%
BET-NG 1202.32 -0.23%
BET-TR 35022.84 0.24%
BET-TRN 34215.60 0.24%
BET-XT 1438.10 0.23%
BET-XT-TR 2950.35 0.23%
BET-XT-TRN 2887.18 0.23%
BETAeRO 1057.86 0.24%
BETPlus 2495.14 0.26%
RTL 37056.76 0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel