Gaze naturale: Acord încheiat între Sonatrach și Engie

Mara Ivan |
Data publicării:
Un acord care vine în plină criză energetică
Un acord care vine în plină criză energetică

Compania de stat algeriană Sonatrach a încheiat un contract pe trei ani cu grupul energetic francez Engie privind preţul gazelor ce vor fi livrate prin gazoductul submarin Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an, transmite AFP.

Sonatrach şi Engie "au ajuns în Alger la un acord privind contractul de furnizare şi vânzare a gazelor naturale prin Medgaz". Contractul dintre cele două companii, încheiat încă din 2011, asigură aprovizionarea Engie cu gaze naturale de către Sonatrach, prin gazoductul Medgaz, a anunţat într-un comunicat firma din Algeria.

Firmele au convenit "ca preţul de vânzare din contract, care se va aplica pe o perioadă de trei ani, până în 2024, să fie stabilit în funcţie de condiţiile de pe piaţă", a precizat Sonatrach, fără a da publicităţii preţul.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia şi impunerea sancţiunilor occidentale, gazul a devenit mult mai scump, iar preţul energiei în zona euro a urcat în ritm anual cu 41,9%, conform datelor Eurostat.

Cu ocazia semnării acordului, Sonatrach şi Engie au confirmat şi "intenţia lor de a extinde parteneriatul în domeniul gazelor naturale lichefiate (GNL) şi al gazelor naturale. Acordul va permite grupului algerian "să-şi consolideze cota în portofoliul de aprovizionare al Engie", a precizat în comunicat firma din Algeria.

Engie este un jucător major economic în Algeria, în special pe segmentul de explorare şi producţie a gazelor naturale, fiind şi principalul cumpărător al ţării de GNL. Algeria furnizează aproximativ 11% din gazele consumate în Europa, faţă de 47% în cazul Rusiei.

Citește și Pregătiți-vă! Ursula von der Leyen, către țările UE: Rușii pot tăia tot gazul

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri Uniunea Europeană să se pregătească pentru "întreruperea completă" a gazelor din Rusia, transmite dpa.

Şefa executivului european a declarat că Comisia intenţionează să anunţe planuri de urgenţă la nivelul UE, la jumătatea lui iulie, pentru a asigura transportul gazelor "acolo unde este cea mai mare nevoie de ele", în cazul sistării complete a furnizării de gaz rusesc.

Ea a informat la zi Parlamentul European, la Strasbourg, despre progresele realizate de UE în eliminarea dependenţei de importurile de energie din Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Invazia rusă din această ţară a declanşat sancţiuni europene împotriva Moscovei, care a reacţionat prin blocarea unor livrări.

Ca urmare, importul de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA s-a triplat, pe ansamblul UE, faţă de anul 2021, în timp ce importurile medii lunare prin conductele de gaze din Rusia a scăzut cu o treime, a arătat von der Leyen.

Preşedinta CE a respins apelurile la temporizarea tranziţiei Uniunii către energia regenerabilă, deşi Europa se confruntă cu o criză energetică tot mai acută. "Noul mediu de securitate este cel mai bun argument pentru accelerarea dezvoltării regenerabilelor", a susţinut ea, adăugând că aceste surse de energie "ne asigură independenţa faţă de combustibilii fosili ruseşti".

Citește și Benzina și motorina, tot mai scumpe? Chisăliță: Suntem prea dependenți de factori externi

”Pe o perioadă scurtă, de două săptămâni, o lună de zile nu credem că vom asista la o creștere a prețurilor la curburanți în afara momentului în care ne găsim în momentul de față”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. 

Privind în perspectivă, expertul în energie a apreciat că ”trei luni de zile este cam mult să spunem că nu vor exista evoluții ale prețului la motorină și benzină. De ce? Pentru că noi, totuși, într-o foarte mare parte importăm atât țițeiul pentru a-l prelucra și a obține benzină și motorină, cât și produse finite, atât benzină, cât și motorină din alte țări”. 

Prin urmare, a concluzionat Dumitru Chisăliță, ”suntem foarte dependenți de ceea ce se întâmplă în plan mondial, de ceea ce se întâmplă în zona exportatorilor ai acestor produse. Dacă așa cum arată bursa în momentul de față putem să apreciem că în următoarele două săptămâni, chiar patru săptămâni nu vor evolua, nu vor exista evoluții deosebite, cu excepția, firește, a unor situații excepționale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.3826
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503276.61RON
1 ETH = 18313.65RON
1 LTC = 440.52RON
1 XRP = 11.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel