Franţa: 100 miliarde de euro, investite în transportul feroviar

Programul preconizat este vast, care ține cont de necesitățile populației
Programul preconizat este vast, care ține cont de necesitățile populației

Franţa intenţionează să investească până în 2024 aproximativ 100 de miliarde de euro în transportul feroviar, ca parte a eforturilor autorităţilor de reducere a amprentei de carbon, a anunţat vineri premierul Elisabeth Borne, transmite Reuters.

Planul, menit să extindă şi să modernizeze reţeaua feroviară, include lansarea unor trenuri expres de navetişti în marile oraşe, similare cu sistemul Paris RER, a explicat Borne.

Anunţul este menit să atenueze inegalităţile între Paris şi alte părţi ale ţării în privinţa infrastructurii publice, problemele fiind exacerbate de creşterea costurilor cu energia, care au făcut transportul mai scump pentru milioane de navetişti.

"Lipsa accesului la mijloace de transport determină uneori renunţarea la un loc de muncă, la o formă de educaţie sau să nu poţ vedea o persoană dragă", a declarat premierul francez.

Oficialul a adăugat că planificatele investiţiile vor fi făcute de Franţa împreună cu operatorul feroviar naţional SNCF, Uniunea Europeană şi autorităţile locale.

În noiembrie, preşedintele Emmanuel Macron declara că vrea să vadă o reţea de trenuri regionale în funcţie în aproximativ 10 mari oraşe.

Accesul la mijloace accesibile de transport este o problemă sensibilă în Franţa, în contextul grevelor cauzate de preţurile ridicate şi de frustrările din zonele rurale.

SNCF a raportat venituri record de 41,35 miliarde de euro în 2022, o creştere de 19% faţă de 2021, şi un profit net de 2,4 miliarde de euro.

Jean-Pierre Farandou, şeful SNCF, declara vara trecută că investiţiile în transportul feroviar sunt insuficiente, comparativ cu ţările vecine. El a estimat atunci că ar fi nevoie de 100 miliarde de euro pentru a dubla utilizarea trenurilor în Franţa şi a ajunge la neutralitate din punct de vedere al emisiilor până în 2050.

Citește și În 2023, prețurile la energie electrică vor fi stabilite la nivelul contractelor indexate din 2022

"În 2022 creşterile facturilor la utilităţi au fost limitate, datorită intervenţiilor guvernamentale şi a transmiterii îndelungate a preţurilor en-gross la energie către contractele cu amănuntul care, în cea mai mare parte, nu sunt complet indexate. Spre deosebire de un şoc petrolier, un şoc al gazelor şi al electricităţii nu se transmite rapid în economia reală, deoarece facturile de utilităţi ale gospodăriilor şi ale întreprinderilor se bazează, în cea mai mare parte, pe contracte cu preţ fix şi/sau controlate de guvern. Mai mult, preţurile la gaze au avut o tendinţă de scădere în ultimele săptămâni datorită unei ierni neobişnuit de blânde. Cu toate acestea, analiştii Allianz Trade se aşteaptă ca preţurile să crească înainte de iarna viitoare, deoarece Europa se confruntă cu o concurenţă tot mai mare pentru aprovizionarea cu energie din partea Chinei. Companiile europene se confruntă acum cu o creştere a facturilor la utilităţi, în funcţie de gradul de intervenţie fiscală, pentru a limita accelerarea preţurilor la energie", arată analiza ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9232
Diferența 0.0023
Zi precendentă 4.9209
USD
Azi 4.5644
Diferența -0.0111
Zi precendentă 4.5755
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-03-2023
EUR flag1 EUR = 4.9232 RON
USD flag1 USD = 4.5644 RON
GBP flag1 GBP = 5.6092 RON
CHF flag1 CHF = 4.9467 RON
AUD flag1 AUD = 3.0576 RON
DKK flag1 DKK = 0.6611 RON
CAD flag1 CAD = 3.3316 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0344 RON
NOK flag1 NOK = 0.4336 RON
SEK flag1 SEK = 0.4418 RON
XAU flag1 XAU = 284.9858 RON
Monede Crypto
1 BTC = 125131.84RON
1 ETH = 7957.16RON
1 LTC = 399.48RON
1 XRP = 1.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.71% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.85%
6 luni: 7.18%
12 luni: 7.56%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12042.03 -0.37%
BET-BK 2278.03 0.11%
BET-FI 49676.99 -0.10%
BET-NG 908.16 -1.33%
BET-TR 23425.91 -0.37%
BET-TRN 23308.66 -0.37%
BET-XT 1045.83 -0.39%
BET-XT-TR 2022.02 -0.39%
BET-XT-TRN 2012.57 -0.39%
BETAeRO 887.44 -0.71%
BETPlus 1799.68 -0.35%
RTL 26843.35 -0.31%

Opinii

Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...

De fapt, nu facem decât să alegem răul cel mai mic

Ce-i așteaptă pe români. Mircea Coșea: Schimbări în bugetul familiei

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

foto: facebook Eugen Tomac

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0