Facturi uriaşe la gaze în luna noiembrie. Furnizorii trimit notificări cu preţuri exorbitante

Antonia Popescu |
Data publicării:

Furnizorii de gaze au început să trimită notificări consumatorilor în care prezintă preţurile exorbitante pe care aceştia vor trebui să le plătească începând cu luna noiembrie 2021.

Facturi uriaşe la gaze în luna noiembrie. Furnizorii au început să trimită notificări în care îşi înştiinţează clienţii de noile tarife pe care vor trebui să le plătească.

Unul dintre furnizorii de gaze a trimis recent o notificare în care îi aduce la cunoştinţă consumatorului prețul pe care trebuie să-l achite  începând cu luna noiembrie 2021, respectiv 900 lei/MWh. Acest lucru înseamnă o creștere a preţului cu 741% față de anul trecut.

“Abordarea aceasta denotă faptul că modul în care se dorește protejarea consumatorilor în România trebuie atent analizată, deoarece atât subvenționarea consumatorilor, cât și plafonarea (în fapt subvenționarea furnizorilor), nu isi vor atinge scopul”, a declarat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisaliţă, potrivit ziare.com. 

Facturile la energie și gaze. Măsurile guvernului USR pentru a trece iarna

Acesta a mai explicat ce se întâmplă în situația în care furnizorii cresc prețul gazului MW/h la valori exorbitante în mai multe situaţii.

“În cazul subvenției de 25% pentru consumator reprezintă un ajutor nesemnificativ. Spre exemplu: un consumator care plătea, anul trecut, 107 lei/MWh, respectiv 500 lei/luna, TVA inclus, dacă (atenție doar dacă este consumator casnic și consumă 1.000 mc/sezon rece 2021/2022 – într-o iarnă grea puțini se vor încadra în această limită -) urmează să achite, lunar, pentru gaze la un preț de 900 lei/MWh suma de 4.205 lei/lună, din care statul îi va compensa 1.051 lei/luna, adică îi rămâne de plată 3.153 lei/lună (o creștere de 620% a costului lunar cu gazele);

În cazul plafonării prețului cu subvenția furnizorului pentru plata diferenței între prețul de achiziție și prețul de vânzare al furnizorului, plecând de la declarația furnizorului că achită 715 lei/MWh pentru gazele achiziționate iar prețul plafonat este la 135 lei/MWh, înseamnă că statul trebuie să-i achite furnizorului 580 lei/MWh, respectiv pentru o factură de 500 lei/luna la gaze ar trebui să-i achite furnizorului 2.277 lei/lună. Dacă ne gândim că într-o lună de iarnă consumul României pentru consumatorii casnici care ar beneficia de aceste condiții este de 0,5 mld mc, suma care trebuie să o scoată statul din buzunar ar fi de 0,6 mld euro/lună, la o diferență de preț achiziție-vânzare de 580 lei/MWh”, a explicat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, potrivit sursei citate.

Prețurile de 700 – 900 lei/MWh la gazele naturale au apărut în piață după planurile autorităților de reducere a impactului creșterii prețului la gaze și electricitate pentru consumatori, aspect care demonstrează că orice acțiune are o reacțiune în teren.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 497131.61RON
1 ETH = 19673.39RON
1 LTC = 502.68RON
1 XRP = 13.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel